Business as usual. Hotelul Trump, pregătit să profite la inaugurarea lui Biden

DE Adina Mutăr | Actualizat: 02.01.2021 - 17:43
sursă Getty
sursă Getty

În timp ce aliații lui Trump planifică un efort de ultimă oră la 6 ianuarie pentru a împiedica numirea oficială a președintelui ales, hotelul actualului președinte recunoaște tacit că nu va exista un al doilea mandat și speră să profite de pe urma inaugurării lui Joe Biden.

SHARE

O verificare a site-ului web al Trump International Hotel DC indică faptul că hotelul oferă un sejur minim de două nopți în timpul inaugurării și a crescut tarifele la 2.225 USD pe noapte pentru 19 și 20 ianuarie, în timp ce o cameră similară are tarif de 400 $ în restul lunii ianuarie, potrivit Politico.

„Primim o mulțime de cereri din partea democraților pentru inaugurare”, a declarat managerul Hotelului Trump, Mickael Damelincourt.

„Trump este cel mai frumos hotel din D.C. și, cu siguranță, cel mai frumos hotel cu zona securizată în timpul inaugurării. Oaspeții democrați o vor găsi foarte confortabilă și primitoare, indiferent de apartenența la partid”, a declarat, mai în glumă, mai în serios, donatorul principal al lui Trump, Doug Deason, care a stat la hotel în urmă cu patru ani.

La inaugurarea lui Trump din 2017, comitetul său inaugural a fost dat în judecată pentru că ar fi încălcat legile nonprofit cheltuind mai mult de un milion de dolari pentru a rezerva o sală de bal la prețuri ridicate la Hotelul Trump.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te