„Pentru a oferi părinţilor garanţia siguranţei copiilor lor în momentul când şcolile îşi vor relua cursurile cu prezenţă fizică, îndemnăm întregul personal şcolar să se vaccineze”, a precizat Gavin Newsom.
Cu peste 10.000 de noi cazuri zilnice, de zece ori mai mult decât în urmă cu două luni, recrudescenţa COVID-19 în acest stat, cel mai populat din Statele Unite, alimentată de varianta foarte contagioasă Delta, ameninţă redeschiderea unităţilor şcolare.
„Vaccinarea este modalitatea prin care vom reuşi să punem capăt acestei pandemii. Ca tată, aştept cu nerăbdare reînceperea anului şcolar, iar copiii din California să revină în sălile de clase”, a mai spus guvernatorul democrat.
Citește și: Experiment: 66 de kilometri de autostradă pe trei benzi, asfaltați în nici patru zile. În Germania
Măsura anunţată miercuri, care vizează atât şcolile publice, cât şi pe cele private, a fost salutată de asociaţiile de părinţi.
„Vrem să facem tot posibilul pentru a-i proteja pe copiii cei mai vulnerabili şi pentru a ne asigura că toţi copiii se pot întoarce la şcoală în cele mai sigure condiţii”, a afirmat Carol Green, preşedinta unei asociaţii de părinţi şi profesori (PTA) din California.
„Suntem de părere că profesorii sunt lucrători esenţiali”, a adăugat aceasta.
Peste două treimi din locuitorii Californiei cu vârsta peste 12 ani sunt complet vaccinaţi, potrivit autorităţilor sanitare locale.
Citește și: Brigitte și Florin Pastramă riscă pușcăria pentru afacerea, oficial păguboasă, cu măști „de firmă”
Vaccinarea anti-COVID-19 a copiilor mai mici de 10 ani nu a primit încă acordul Agenţiei americane pentru medicamente (FDA).
Alianţa Pfizer/BioNTech a anunţat în luna mai că speră să depună în septembrie o cerere de autorizare în regim de urgenţă a vaccinului lor pentru a fi administrat copiilor cu vârste între 2 şi 11 ani în Statele Unite.