Călin Georgescu recunoaște legăturile și întâlnirile cu "creierul lui Putin": "Îl cunosc pe Dughin"

DE Daniel Toșa | Actualizat: 05.12.2024 - 10:42
Călin Georgescu recunoaște legăturile și întâlnirile cu "creierul lui Putin: Da, pe Dughin îl cunosc - Foto: Profimedia images
Călin Georgescu recunoaște legăturile și întâlnirile cu "creierul lui Putin: Da, pe Dughin îl cunosc - Foto: Profimedia images

Călin Georgescu recunoaște legăturile și întâlnirile cu "creierul lui Putin. Rusofilul Călin Georgescu, candidatul Moscovei la alegerile prezidențiale din România, a declarat miercuri seara că s-a întâlnit de două ori cu Alexandr Dughin, considerat ideologul lui Vladimir Putin.

SHARE

Într-o intervenție la Realitatea TV, Călin Georgescu a recunoscut legătura sa cu Alexandr Dughin, o figură controversată, considerat ideologul lui Vladimir Putin și promotorul ideilor refacerii URSS sub teoria Eurasia. Dughin este de asemenea un propagandist implicat în influențarea și deturnarea țărilor din estul europei de la parcursul european și revenirea sub comanda Rusiei.

Călin Georgescu recunoaște legăturile și întâlnirile cu "creierul lui Putin: Da, pe Dughin îl cunosc

Pe Dughin îl cunosc, da, sigur că da. L-am întâlnit când am avut o discuție legată de Clubul de la Roma, într-un context foarte larg, internațional. L-am întâlnit o dată în Europa, la Viena, și apoi într-un context cu alte persoane”, a spus Georgescu.

Afirmațiile candidatului vin la scurt timp după ce pe un cont de X atribuit lui Alexandr Dughin a apărut un mesaj controversat: „România va fi parte a Rusiei în curând”. Contul respectiv a distribuit în ultimele zile mai multe mesaje care îl elogiază pe Călin Georgescu.

"Unde poti fugi de la democrație și elita democraților? Pot fugi în SUA?  Canada? Trudeau a fost recent la Mar-o-Lago. Israel? Există un război. Londra, Paris, Dubai? Exact acolo unde au fugit liberalii ruși. Sau Moldova? Va face parte din România în curând. Dar România va fi parte a Rusiei", scrie contul de X cu numele „Alexandr Dughin”. Ulterior acest mesaj a fost șters după ce mai mulți oficiali, inclusiv din România au răspuns amenințării rusești.

„Atât de previzibil! Având în vedere că ieri românii au sărbătorit cu mândrie Ziua Națională, ne reamintim că Rusia nu a recunoscut Unirea. A făcut-o doar cu rea-credință, sub efectul combinat al voinței suverane a României și al presiunii puterii occidentale. Același lucru va face ca Rusia să eșueze din nou”, a scris purtătorul de cuvânt al MAE pe X.

Citește și: DOCUMENTE SECRETE Cine a finanțat campania lui Călin Georgescu pe Tiktok cu milioane de euro?

Postările distribuite de contul atribuit lui Dughin includ și interviuri cu Călin Georgescu, în care acesta promovează teorii conspiraționiste, acuzând existența unor „oligarhi pedofili care conduc ONU”. Într-o altă intervenție, Georgescu a făcut o confuzie bizară, identificându-l pe Regele Mihai cu Decebal.

Alexandr Dughin: "Călin Georgescu e foarte util pentru Rusia"

Reamintim că Alexandr Dughin l-a lăudat pe Călin Georgescu imediat după ce acesta a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale după o campanie de propagandă extrem de agresivă pe TikTok.

Dughin, cunoscut pentru viziunea sa ultra-naționalistă rusă, a subliniat că Georgescu reprezintă un tip de politician mult mai ușor de abordat pentru Rusia, comparativ cu alții.

„Este mult mai ușor să ai de-a face cu un astfel de politician decât cu altcineva pentru Rusia”, a spus Dughin despre Georgescu, despre care a adăugat că are similitudini cu alți lideri conservatori din Europa, precum Viktor Orbán din Ungaria, un alt admirator declarat al lui Vladimir Putin.

"Călin Georgescu este un politician remarcabil. Nu poate fi numit prorus, dar este asemănător cu Orban", spune Dughin.

"Moldova „nu va avea unde merge”, decât spre direcția Moscova"

Ideologul lui Vladimir Putin a apreciat că Georgescu este un patriot român, ortodox convins, tradiționalist și conservator, fiind împotriva globalismului și a agendei liberale.

În ceea ce privește Moldova, Dughin a remarcat că legătura dintre România și Moldova este „deosebită”, iar în cazul în care Georgescu ar câștiga alegerile, Moldova „nu va avea unde merge”, decât spre direcția Moscova.

Citește și: Kremlinul, despre amestecul în alegerile din România: „Noi? Nu avem obiceiul, în special în România”

„Chiar și în Kremlin se spune că nu se știe exact care este poziția sa. Și, știți, legătura dintre România și Moldova este deosebită. Moldova aspiră spre România pentru integrarea europeană. Dar aici este o legătură cu Rusia", spune Dughin.

Ideologul rus a spus că dacă România se apropie de un bloc aliat cu Rusia, acest lucru ar putea adânci divergențele cu Uniunea Europeană și ar întări pozițiile Rusiei în regiune, inclusiv absorbirea totală a Republicii Moldova în ghearele Rusiei pe modelul "Belarus".

Citește și: Călin Georgescu, promovat pe X, FB, Telegram de conturi rusești cu sute de mii de urmăritori

„Și dacă, prin voia lui Dumnezeu, acest candidat patriot, Călin Georgescu, va câștiga, Moldova nu va avea unde merge. Dacă se îndreaptă spre România, vor ajunge mai aproape de un bloc aliat cu noi. Aceste rezultate sunt foarte importante și neașteptate. Toată lumea credea că va câștiga un naționalist român clasic, mai puțin favorabil Rusiei”, spune acesta.

Citește și: Putin, cu ochii pe România. Reacție ironică la adresa deciziei de renumărare a voturilor din turul 1

De asemenea, Dughin a menționat „respingerea globalismului” ca fiind o temă cheie susținută de Georgescu, o temă favorită a Kremlinului, ce vizează reducerea influenței Uniunii Europene asupra țărilor ortodoxe din Europa Centrală și de Est.

"Este împotriva globalismului, împotriva agendei liberale, este un patriot român, ortodox convins, tradiționalist, conservator. Este mult mai ușor să ai de-a face cu un astfel de politician, decât cu altcineva pentru Rusia”, spune Alexandr Dughin.

Citește și: Dovada că o postare pro-Călin Georgescu a fost plătită cu 2.000 lei pe Tik Tok. Banii, dați la negru

„Acest popor respinge susținătorii globaliști care transformă România, o țară ortodoxă, într-o copie a Europei globaliste. Rezistența lui Călin Georgescu este vocea poporului, fără partide sau mișcări politice în spate. El spune doar adevărul. „Răspunsul este simplu”, spune el, „haideți să ieșim din această situație”. Românii spun: „Ajutați-ne să ieșim de aici, altfel ne vom afla din nou într-un impas istoric.” Este un semnal foarte interesant pentru toți. Este un candidat excelent. Este util pentru noi”, mai spune Alexandr Dughin.

După mesajele de amenințare la adresa României, grupul de luptători români "Getica" din Ucraina a transmis un mesaj în care explică faptul ca acel cont de X a fost demascat ca aparținându-i unui cetățean brazilian rusofil, pe nume Antonio Andreas da Silva Pires.

De asemenea, grupul de luptători români "Getica" transmit că titularul contului X@Agdchan a postat şi un videoclip cu un discurs de-al câștigătorului primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din România, Călin Georgescu, în care a elogiat victoria candidatului-surpriză, despre care a spus că este „un patriot şi un conservator care ar putea aduce România mai aproape de Rusia”.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te