La summitul UE de la Bruxelles, migrația nu a fost în cele din urmă pe ordinea de zi. Cu toate acestea, cancelarul Karl Nehammer a făcut un bilanț pozitiv. „Împreună cu Țările de Jos, am reușit să creștem gradul de conștientizare a problemelor migrației și intrărilor ilegale în rândul celor 27 de state membre ale UE”, a spus el vineri.
Cancelarul vrea fortificații suplimentare
Cancelarul și-a subliniat apelul pentru întăriri suplimentare ale granițelor la frontierele externe ale UE - și aici vizată a fost mai ales în Bulgaria.
Citește și: Senatul SUA a confirmat-o pe noua ambasadoare a Americii în România. Cine este Kathleen Kavalec
Chiar dacă există deja un gard înalt de trei metri la granița bulgaro-turcă și acolo sunt posibile fortificații suplimentare. „Barierele masive de acolo sunt necesare pentru că dinspre partea turcă s-a încercat în mod repetat să se spargă gardul”, a spus Nehammer, citat de presa care apare la Viena.
Discuție despre Schengen „într-un climat decent”
Întrebat dacă există un calendar pentru ca Bulgaria și România să adere la Schengen după respingerea Austriei, cancelarul a răspuns evaziv. Discuțiile în acest sens „au avut loc într-un climat foarte ordonat”, a spus el. Sarcina acum este de a securiza frontierele externe ale Uniunii, astfel încât frontierele interne să poată fi cu adevărat deschise.
Înainte de aceasta, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a asigurat România și Bulgaria: „Susținem pe deplin aderarea dumneavoastră la Schengen”.
„Nu cred în comunicare publică”
„Nu cred în comunicarea prin scrisori publice”, a declarat ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, într-un interviu acordat postului de televiziune PULS 24. El s-a referit la epistola primită de la omologul său român, Lucian Bode, după votul în Consiliul JAI.
Ministrul austriac a apărat, și cu acest prilej, vetoul Schengen împotriva României și Bulgariei. Referindu-se la criticile dure din partea omologul său român, Karner a precizat că „nu crede în comunicarea prin scrisori publice”, scrie „Die Presse”.
El s-a întâlnit cu omologul său român și a abordat această chestiune în mod clar. „Vetoul nu este o critică la adresa României, dar sistemul nu funcționează”, a spus Karner referitor la imigrație.
Citește și: Ministrul austriac de Interne, arogant față de România: Nu cred în comunicarea prin scrisori publice