„Situaţia legată de răspândirea virusului este o reală ameninţare", a declarat joi primarul Vitali Kliciko, citat de Agerpres.
În Kiev, oraş cu trei milioane de locuitori, a spus el, peste 70% din paturile de spital pentru pacienţii cu COVID-19 sunt deja ocupate.
Începând de sâmbătă, toate teatrele, cinematografele, muzeele şi centrele comerciale vor fi închise, în timp ce magazinele alimentare şi farmaciile vor rămâne, totuşi, deschise.
Saloanele de coafură şi centrele de fitness pot fi folosite, dar cu programare. Grădiniţele şi mijloacele de transport public vor fi de asemenea ferite de restricţii.
Studenţii vor studia online.
Măsuri similare au fost dispuse miercuri şi pentru oraşul Liov din vestul ţării.
De la izbucnirea pandemiei de coronavirus în urmă cu un an, peste 1,5 milioane de infectări au fost înregistrate oficial în Ucraina, iar peste 29.000 de persoane au murit din cauza virusului.
Peste 70.000 de ucraineni au fost vaccinaţi. Campania de vaccinare a început în urmă cu doar trei săptămâni.