În fiecare zi, civili, inclusiv copii, sunt răniți sau uciși de minele terestre puse de state agresoare. Rușii au pus mine chiar și în paturi pentru copii, și în aparate casnice. Trei țări sunt însă cele mai minate din lume.
Care sunt cele mai minate țări din lume. Rușii au pus mine chiar și în paturi pentru copii
Acest fenomen a devenit cea mai mare problemă pentru Ucraina, unde peste 1.150 de civili au fost victime ale minelor de la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei. Tragedii similare au loc și în Azerbaidjan și Algeria. Între timp, cinci țări europene au anunțat retragerea din Tratatul de la Ottawa din 1997 privind interzicerea minelor antipersonal, ceea ce stârnește temeri că numărul zonelor minate din UE ar putea crește.
La 7 aprilie, Serviciul ONU pentru Acțiuni împotriva Minelor (UNMAS) a anunțat că Ucraina a devenit cea mai contaminată cu mine țară din lume. Aproximativ 30% din teritoriul său — adică circa 174.000 de kilometri pătrați — este infestat cu două milioane de mine terestre plasate de Rusia.
În aceeași zi, în regiunea Sumî din estul Ucrainei (care se învecinează cu trei regiuni ale Rusiei, inclusiv Kursk), un băiat de 13 ani a declanșat explozia unei mine, călcând accidental pe un obiect necunoscut. El se află în stare critică, iar medicii luptă pentru a-i salva viața.
De la începutul invaziei rusești pe scară largă, peste 1.150 de civili ucraineni, inclusiv copii, au fost răniți de mine terestre. Armata rusă plantează mine peste tot — pe câmpuri, în păduri, pe drumuri, în locuințe, în obiecte casnice și chiar în jucăriile copiilor.
„Rușii au minat aparate electrocasnice: fierbătoare electrice, cuptoare cu microunde, mașini de spălat. Au existat chiar cazuri în care paturile pentru copii au fost capcană — o grenadă fără cui a fost găsită între saltele. Ridici salteaua și are loc explozia,” a declarat Oleksandr Bondarenko, instructor de securitate la mine din regiunea Cernihiv.
Dincolo de amenințarea constantă pentru civili, contaminarea extinsă cu mine împiedică refugiații să se întoarcă acasă, face imposibilă desfășurarea activităților agricole și blochează reconstrucția țării.
În 2023, fostul ministru al Apărării al Ucrainei, Oleksii Reznikov, declara că, pentru deminarea completă a Ucrainei, ar fi necesari 5.000 de specialiști și cel puțin 30 de ani de muncă. Situația este complicată de faptul că pozițiile exacte ale minelor sunt necunoscute — acestea pot fi, practic, oriunde.
Teroarea minelor: de la Marea Neagră la Marea Caspică
La 6 aprilie, cu o zi înainte ca adolescentul din Ucraina să fie rănit de o mină, alte patru persoane au fost grav rănite de mine în Azerbaidjan — o altă țară post-sovietică care se confruntă cu această moștenire mortală. Printre victime se numără o fată de 13 ani și un băiat de 11 ani, ambii cu multiple răni la mâini și picioare. Unui alt bărbat a trebuit să i se amputeze un picior.
Timp de aproape trei decenii, o cincime din teritoriul Azerbaidjanului a fost ocupată de Armenia, susținută militar, diplomatic și financiar de Rusia. În perioada ocupației, Armenia a instalat aproximativ 1,5 milioane de mine terestre în regiune. După cel de-al Doilea Război din Karabah, în 2020, Azerbaidjanul a recâștigat controlul asupra majorității teritoriilor ocupate. Totuși, Armenia a continuat să planteze mine în părțile din Karabah aflate încă sub controlul său, chiar și după încetarea ostilităților, sub ochii indulgenți ai contingentului militar rus, prezent oficial în regiune în calitate de forțe de menținere a păcii. În 2022, în raionul Lacin din Azerbaidjan, au fost descoperite mine-capcană lăsate de trupele armene înainte de retragere. Scenariile de „teroare minieră” practicate de Erevan și Moscova sunt practic identice.
De la sfârșitul războiului din 2020, peste 390 de persoane au devenit victime ale exploziei minelor în Azerbaidjan. Procesul costisitor și îndelungat de deminare este îngreunat de refuzul Erevanului de a furniza hărți precise ale câmpurilor minate. Hărțile furnizate până acum au o acuratețe de doar 25% — pentru fiecare pas sigur pe care îl face un genişt, există trei pași care pot fi fatali. Experții estimează că deminarea completă va dura aproximativ 30 de ani și va costa în jur de 25 de miliarde de dolari.
„Linia minelor” din Algeria
Cu două zile înainte de incidentele din Ucraina și Azerbaidjan, Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a adoptat în unanimitate o rezoluție de interzicere a utilizării minelor terestre, inițiată de Algeria și susținută de alte 20 de țări, inclusiv Azerbaidjan. Adoptarea rezoluției a coincis simbolic cu Ziua Internațională de Conștientizare a Pericolelor Minelor, iar Algeria cunoaște prea bine această amenințare.
Între 1956 și 1962, în timpul Războiului de Independență al Algeriei, Franța a instalat 11 milioane de mine de-a lungul granițelor estice și vestice ale țării. În Africa, această zonă este cunoscută și astăzi ca „Linia Minelor”. Farah Chibane, jurnalistă la publicația Horizons, scrie că „milioane de mine au provocat zeci de mii de victime în rândul algerienilor”.
„Zonele de frontieră, dens minate și înconjurate de sârmă ghimpată, continuă să facă victime și să mutileze sute de algerieni care locuiesc acolo. În ciuda eforturilor constante ale Algeriei de a demina, de a elimina obstacolele și de a reface terenurile, amenințarea rămâne. Franța refuză în continuare să-și recunoască responsabilitatea și să furnizeze hărți precise ale câmpurilor minate”, relata postul TV1 din Algeria pe 1 martie.
Franța a predat oficial hărțile câmpurilor minate Algeriei abia în 2007, la mai bine de 40 de ani de la încheierea războiului. Cu toate acestea, experții algerieni au susținut că aceste hărți sunt inutile din cauza schimbărilor naturale survenite în peisaj.
Europa ar putea deveni și mai minată
În ciuda consensului internațional privind riscurile mortale ale minelor antipersonal, amenințarea constantă din partea Rusiei a determinat Lituania, Letonia, Estonia, Polonia și Finlanda să anunțe retragerea din Tratatul de la Ottawa din 1997. Acest pas reflectă hotărârea celor cinci state de a-și proteja frontierele împotriva agresiunii ruse, mai ales în contextul în care Moscova a început să redisloce trupe retrase din Siria către frontierele sale de vest, în apropierea statelor baltice.
Experiența plantării a milioane de mine de către Rusia, Armenia și Franța arată clar că această strategie nu are beneficiari. Oriunde ar fi amplasate minele, cei care suferă cel mai mult sunt civilii și copiii — nu soldații sau grupurile de sabotaj.
Nikolay Yakovenko este analist politic (Kiev, Ucraina)
