Ce au pățit doi tineri după ce și-au cumpărat casa mult visată. Au cheltuit 350 de mii de euro. Iată cum visul s-a ruinat complet.
Și-au cumpărat casa visurilor dar au fost înșelați
Un cuplu scoțian a cheltuit 300.000 de lire sterline (350.000 de euro) pentru prima lor casă de vis, însă proprietatea s-a transformat într-o „mlaștină” din cauza canalizării defectuoase.
Citește și: Enigma morții lui Ștefan cel Mare: De ce niciun medic al lumii nu a reușit să-l vindece pe domnitor
Paddy Harper, în vârstă de 30 de ani, și prietena sa s-au mutat în casa lor de la marginea noului complex Bellway Summerville Gardens în august 2022, scrie Daily Star.
Entuziasmul inițial s-a transformat în dezamăgire, deoarece grădina din spate a fost inundată de apa care cobora de pe un deal aflat în spatele casei lor, relatează Edinburgh Live.
„Când ne-am mutat prima dată aici erau mereu petice și noroi și părea să devină din ce în ce mai umed de câte ori ploua”, a spus Paddy.
Paddy a susținut că acumularea de apă a fost constantă, iar atunci când a ridicat problema la Bellway, vina a fost aruncată din nou pe el.
De atunci, Bellway și-a cerut scuze pentru neplăcerile create și a declarat că va încerca să remedieze problema cât mai curând posibil.
„Bellway a trimis pe cineva să evalueze pagubele, dar antreprenorul a susținut că problema a fost cauzată de faptul că noi nu am greblat frunzele. Când încercăm să greblăm frunzele, ajungem să luăm cu tot cu iarbaă din cauza umezelii.
Citește și: Care a fost bătălia pierdută de Ștefan cel Mare ce a salvat Moldova? Lupta: 1 moldovean la 10 turci
În octombrie-noiembrie 2022 am avut o inundație totală în grădina noastră și a vecinilor. Apa curgea ca un râu de pe câmpurile din spate și trecea pe lângă casa noastră. Practic, nu au luat măsuri suficient de bune pentru a se ocupa de drenajul din spatele proprietății. Grădinile nu au fost rotoperfecționate corespunzător, dar mai îngrijorător decât atât, cantități extreme de apă se acumulează de cealaltă parte a gardului nostru din spate.
Aceasta se răspândește apoi în grădina noastră, ceea ce practic a făcut-o inutilizabilă de când ne-am mutat aici”, a mai declarat Paddy.