Cehia: Numărul persoanelor decedate în atacul armat de la Ostrava a crescut

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 10.12.2019 - 14:17
Foto: Europa Fm
Foto: Europa Fm

Ministrul ceh al sănătăţii Adam Vojtech, a anunțat că numărul persoanelor decedate în incidentul armat înregistrat marţi dimineaţă la un spital din oraşul Ostrava, în nord-estul Cehiei, a urcat la şase.

SHARE

Bilanţul a fost confirmat de către premierul ceh Andrej Babis, care a precizat că atacul a avut loc într-o sală de aşteptare a spitalului. Patru dintre persoanele împuşcate au murit pe loc, iar două au suferit răni grave, decedând ulterior.

Poliţia cehă a indicat că autorul este încă în libertate. Nu există informaţii despre posibilul mobil al atacului. Poliţia a postat pe Twitter fotografia unui bărbat care iniţial fusese identificat drept suspectul în acest caz, dar ulterior s-a dovedit că era vorba despre un martor.

Incidentul a avut loc la Spitalul Universitar din oraşul Ostrava, capitala regiunii Moravia-Silezia, la puţin timp după ora locală 07:00 (06:00 GMT), a declarat pentru Reuters ministrul de interne ceh Jan Hamacek

"Sunt desfăşurate o unitate de intervenţie a poliţiei regionale şi o echipă de reacţie rapidă. Din păcate, atacul s-a soldat cu mai multe decese'', a explicat Hamacek. La operaţiunea de căutare a presupusului autor participă şi un elicopter al poliţiei cehe.

Un medic din Spitalul Universitar din Ostrava a declarat pentru site-ul de ştiri Aktualne că unitatea medicală este închisă temporar.

Guvernatorul regiunii Moravia-Silezia, Ivo Vondrak, a spus că incidentul de la Ostrava reprezintă "o mare tragedie". Acesta este cel mai grav atac din Republica Cehă după ce în 2015 un bărbat a împuşcat mortal opt persoane într-un restaurant din oraşul Uhersky Brod. Premierul Andrej Babis şi ministrul Jan Hamacek au plecat spre Ostrava, oraş situat la 350 de km est de Praga în apropierea frontierei cu Polonia şi având o populaţie de aproximativ 290.000 de locuitori.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te