Întrebat despre aceste declaraţii, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Lin Jian, a răspuns că Beijingul „a cerut întotdeauna ca cetăţenii săi să stea departe de zonele de conflict armat”, adăugând că sfătuieşte părţile implicate „să nu facă remarci iresponsabile”.
„Guvernul chinez a cerut întotdeauna ca cetăţenii săi să stea departe de zonele de conflict” şi „în special să evite să ia parte la operaţiunile militare ale oricărei părţi”, a subliniat purtătorul de cuvânt.
„Aş dori să reiterez că China nu se află nici la originea crizei ucrainene, nici nu este parte la aceasta. Suntem susţinători fervenţi şi promotori activi ai unei soluţii paşnice”, a spus el.
China a denunţat joi „remarcile iresponsabile” făcute de preşedintele ucrainean Zelenski
„Îndemnăm părţile relevante implicate să înţeleagă corect şi sobru rolul Chinei şi să nu lanseze remarci iresponsabile”, a declarat acesta la o conferinţă de presă obişnuită, fără a-l numi pe Zelenski sau pe alţi oficiali.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski „greşeşte” când afirmă că Rusia antrenează China în conflict, a declarat joi şi purtătorul de cuvânt al Kremlinului. „Zelenski se înşală”, a răspuns Dmitri Peskov în timpul briefingului său zilnic, întrebat despre acuzaţiile formulate cu o zi înainte de preşedintele ucrainean. Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse a descris de asemenea Beijingul drept „partenerul, prietenul şi camaradul” Moscovei.
Citeşte şi: Când vor patrula polițiștii chinezi la granița României? Viktor Orban a bătut palma cu Xi Jinping
Zelenski a declarat miercuri că serviciile de informaţii ucrainene au informaţii despre 155 de cetăţeni chinezi care luptă în Ucraina.
El a făcut declaraţia după capturarea a doi cetăţeni chinezi în estul Ucrainei, unde trupele ruse au avansat.
Liderul de la Kiev a spus că Rusia recrutează cetăţeni chinezi prin intermediul reţelelor sociale, iar oficialii chinezi sunt la curent cu acest lucru. Serviciul de securitate al Ucrainei a întocmit o listă cu nume, date de naştere şi unităţile militare ruse în care au fost repartizaţi, a susţinut Zelenski.
Citeşte şi: Rusia vede Ucraina și Marea Neagră drept zone de război. SUA spun că apără România