China, despre PACEA din Ucraina: Kievul, Europa, SUA și Rusia trebuie implicate în negocieri

DE Daniel Toșa | Actualizat: 18.02.2025 - 11:38
China se implică în PACEA din Ucraina - Foto: Profimedia images
China se implică în PACEA din Ucraina - Foto: Profimedia images

China se implică în PACEA din Ucraina. Ministrul de Externe al Chinei, Guo Jiakun, a declarat că se așteaptă ca „toate părțile” la războiul din Ucraina, respectiv, Ucraina, Europa, SUA și RUsia să se așeze împreună pentru negocierile de pace.

SHARE

Chiar la această oră, diplomații de top din SUA și Rusia s-au întâlnit în Arabia Saudită pentru discuții menite să pună capăt războiului Moscovei asupra Ucrainei, de la care Kievul și partenerii săi europeni au fost excluși de administrația Trump.

În acest context, China a luat poziție în contextul negocierilor de pace care exclud părțile implicate.

China se implică în PACEA din Ucraina: Kievul, Europa, SUA și Rusia trebuie implicate în negocieri

„China salută toate eforturile dedicate păcii, inclusiv consensul privind negocierile la care au ajuns Statele Unite și Rusia”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Guo Jiakun, în cadrul unui briefing de presă obișnuit.

„În același timp, China se așteaptă ca toate părțile implicate și interesate să participe la procesul de negociere în timp util”.

Discuția de astăzi are menirea să pună bazele unei potențiale întâlniri între președintele american Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin. Inițial, Trump a declarat că la negocierile directe nu va face parte și Volodimir Zelenski, potrivit CNN.

Sursa foto: Profimedia images

Citește și: Pacea în Ucraina, pe masă lui Rubio și Lavrov la Riad. Trump vrea mineralele, Putin, pământul

Ulterior, liderul de la Casa Albă și-a nuanțat declarația invitându-l și pe președintele ucrainean la viitoarele negocieri de pace.

China a încercat mult timp să se poziționeze ca un potențial mediator de pace în conflict - promovând propria sa propunere vag formulată de soluționare a războiului. Dar "oferta sa" de pace a fost umbrită în Occident de legăturile tot mai strânse ale Beijingului cu Moscova.

Macron l-a sunat pe Trump

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat luni seara că a vorbit cu președintele american Donald Trump și cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, subliniind necesitatea unor garanții de securitate puternice pentru Kiev.

„Ne dorim o pace solidă și durabilă în Ucraina. În acest scop, Rusia trebuie să își înceteze agresiunea, iar acest lucru trebuie să fie însoțit de garanții de securitate puternice și credibile pentru ucraineni”, a scris Macron pe X.

Citește și: Macron întocmește harta desfășurării de trupe de menținere a păcii în Ucraina. Ce va decide România?

„În caz contrar, există riscul ca această încetare a focului să se încheie la fel ca acordurile de la Minsk”, a adăugat el, referindu-se la două acorduri încheiate în 2014 și 2015 în timpul unui conflict în estul Ucrainei care nu au fost niciodată puse în aplicare pe deplin.

Macron a declarat că Europa va continua să lucreze pentru a sprijini Ucraina, iar continentul trebuie, de asemenea, să investească mai mult în propria sa securitate și apărare.

Comentariile sale vin după apeluri repetate din partea administrației Trump pentru ca aliații NATO din Europa să crească cheltuielile de apărare.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te