De cele mai multe ori este vorba de cetățeni chinezi, care, în încercarea de a se întoarce acasă din China, prezintă pe aeroporturile rusești, la îmbarcare, teste falsificate care „demonstrează” că nu sunt infectați cu SARS-CoV-2, relatează South China Morning Post.
Testul este obligatoriu pentru cei care vor să intre din Rusia în China și trebuie efectuat cu cel mult 5 zile înainte de data zborului, după cum precizează ambasada Chinei de la Moscova.
Autoritățile chineze nu știu dacă cei care au falsificat testele erau pozitivi sau au făcut acest lucru dintr-un alt motiv. Mai mult, numele localităților de plecare și de destinație au rămas secrete.
Potrivit ambasadei Chinei, până acum au existat două astfel de incidente, unul în 29 mai și unul zilele trecute.
Pasagerii care au falsificat testele sunt anchetați și vor „purta responsabilitățile legale corespunzătoare”, a scris luni ambasada pe contul său de pe rețeau socială chineză „WeChat”.
Ambasada Chinei acuză faptul că falsificatorii de teste „au provocat daune mari sănătății, siguranței pasagerilor și echipajelor zborurilor, și au subminat activitatea de prevenire a epidemiilor interne din China”, potrivit South China Morning Post.
În aprilie, oficialii chinezi au închis granița cu Rusia, numind-o „prima linie” a misiunii țării de a evita un al doilea val de coronavirus.
„Prevenirea cazurilor importate din Rusia a fost o provocare continuă pentru autoritățile chineze din domeniul sănătății, în aprilie, oficialii descriind frontiera rusă drept linia de front în lupta împotriva revenirii COVID-19”, punctează „South China Morning Post”.
La începutul acestei luni, autoritățile din orașul de frontieră chinez Mudanjiang, din provincia Heilongjiang, au organizat o testare în masă pentru rezidenții săi. Au fost testați 650.000 de oameni și au fost găsite doar 19 cazuri asimptomatice.
Rusia este a treia țară cu cele mai multe cazuri de COVID- 19, aproximativ 600.000.