În Germania, o numesc simplu AKK; chiar şi acolo, numele ei e greu de pronunţat. Iar cancelarul AKK are sonoritate. Există speculaţii că, atunci când Angela Merkel va renunţa la conducerea Germaniei, în 2021, locul ei va fi luat de politiciana de 56 de ani, care va câştiga alegerile. Dacă Annegret Kramp-Karrenbauer reuşeşte acest lucru, îl va înlocui pe unul dintre cei mai puternici politicieni ai epocii moderne, unul care a avut cea mai mare influenţă în conturarea Uniunii Europene – şi în sens bun, şi, spun criticii, în sens rău.
AKK a învins deja doi candidaţi, amândoi bărbaţi. Este o centristă moderată care împărtăşeşte modestia lui Merkel, dar şi, spun unii analişti, o mai mare abilitate de a ajunge la consens cu celelalte partide. CV-ul ei include posturi ca ministru de Interne, al Educaţiei şi al Afacerilor Sociale; a fost, timp de peste 18 ani, guvernatoarea statului său natal, Saarland. Să calce pe urmele sensibililor pantofi cu toc ai lui Merkel, va necesita însă mai mult decât experienţă.
Uniunea Creştin Democrată a fost la conducerea ţării timp de 49 de ani din ultimii 69, iar rădăcinile sale sunt social conservatoare. Pe parcursul celor 13 ani la putere, sprintena şi sincera Merkel a condus UCD-ul într-o direcţie mai moderată; în timpul acestui proces, a transformat Germania în cea mai puternică ţară din Europa, pentru prima dată într-un secol. Crescând în Germania de Est, a înţeles pericolele naţionalismului şi fascismului şi, ca lider al Uniunii Europene, a devenit partizana valorilor liberale şi democratice, precum şi un simbol de stabilitate acasă şi în întreaga lume.
Crăpăturile în popularitatea lui Merkel au apărut după criza financiară mondială din 2008. Criticii spun că politica ei de austeritate economică impusă Italiei, Spaniei, Portugaliei şi Greciei a plantat seminţele ascensiunii populismului în cadrul Uniunii Europene. Aceste crăpături s-au adâncit în 2015, când a permis accesul în Germania unui milion de refugiaţi şi a încurajat alte ţări membre ale UE să facă acelaşi lucru. De atunci, partidul de extremă dreaptă Alternativă pentru Germania (AfD) a devenit un concurent serios al UCD-ului. Cu 94 de locuri în Bundestag, Parlamentul Germaniei, AfD este acum cel de-al treilea cel mai mare partid din ţară, după alegerile federale din 2017. Iar liderii naţionalişti domină acum Europa.
Legătura strânsă a lui Kramp-Karrenbauer cu Merkel (a fost numită „mini Merkel“) este un posibil motiv pentru care victoria ei a fost atât de strânsă. Aproape jumătate dintre voturi au mers către candidaţi critici la adresa lui Merkel. Dar există diferenţe între cele două femei, unii sugerând chiar detaşarea de ordinea liberală. Catolică, mamă a trei copii, AKK a criticat mariajul între persoane de acelaşi sex. Şi, deşi iniţial a sprijinit politica de migraţie a lui Merkel, atitudinea sa faţă de refugiaţii şi migranţii din Saarland a fost destul de dură.
Însă AKK a câştigat, ceea ce sugerează că UCD-ul este deschis ideii de păstrare a moştenirii democratice a lui Merkel. Cât de liberale vor fi politicile lui AKK, nimeni nu poate spune. Următoarele alegeri federale din Germania vor avea loc în 2021 şi, având în vedere starea actuală a Uniunii Europene şi a lumii, se vor întâmpla o mulţime: preşedintele Emmanuel Macron, partenerul întru democraţie al lui Merkel, se află sub asediu în Franţa. Brexitul este la orizont. Influenţa administraţiilor autocratice din Rusia şi China creşte, pe măsură ce, în Statele Unite, este bătută tot mai tare toba moţiunii de cenzură împotriva preşedintelui. Pe tot teritoriul Europei, supremaţia albă şi naţionalismul sunt în ascensiune. Iar schimbările climatice vor continua să destabilizeze lumea, ducând la migraţie în masă şi dezechilibre economice la scară largă.
În aceste condiţii, Kramp-Karrenbauer va avea nevoie de tăria lui Merkel şi chiar mai mult de atât.
