Comandantul-şef al armatei ucrainene spune că Ucraina va continua lupta pentru independenţa sa

DE Alexandru Pop | 02.04.2023 - 12:39
Valeri Zalujnîi, comandantul-şef al armatei ucrainene - Foto: Profimedia Images
Valeri Zalujnîi, comandantul-şef al armatei ucrainene - Foto: Profimedia Images

Ucraina "va continua lupta pentru independenţa sa", a declarat comandantul-şef al armatei ucrainene Valeri Zalujnîi, duminică, la un an după descoperirea de trupuri de civili în oraşul Bucea, în suburbia Kievului, în urma retragerii trupelor ruse din regiune.

SHARE

"Vom continua lupta pentru independenţa patriei noastre", a afirmat Valeri Zalujnîi pe Telegram, citat de AFP și Agerpres.

Pe 2 aprilie 2022, jurnalişti au văzut la Bucea cadavrele a circa 20 de oameni îmbrăcaţi în civil, dintre care unul avea mâinile legate la spate, alături de carcase calcinate de vehicule şi case distruse.

Aceste scene au şocat lumea întreagă, Kievul şi Occidentul denunţând de nenumărate ori execuţii sumare de civili şi crime de război. De atunci, Bucea a devenit un simbol al "atrocităţilor" imputate trupelor Moscovei în timpul ocupaţiei lor în regiune.

Citește și: Expert american în propaganda rusă: Putin a unit Ucraina

Kremlinul neagă orice implicare şi evocă o "punere în scenă" de către Ucraina şi aliaţii săi.

"În urmă cu un an, regiunea Kievului a supravieţuit datorită poporului nostru (...). Cel mai mare respect şi gratitudine pentru cei care au ajutat să învingem inamicul", a declarat duminică, pe Twitter, Olena Zelenska, soţia preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

"Glorie Forţelor Armate" ucrainene, a salutat la rândul său Andrii Iermak, şeful de cabinet al lui Zelenski.

Citește și: Rusia ar putea pierde războiul. O amenințare mai mare se arată la orizont: China

În urmă cu un an, vizibil şocat şi emoţionat, preşedintele Zelenski denunţase "crime de război" ce vor fi "recunoscute de lume ca genocid", după ce se deplasase la Bucea.

De atunci, aproape toţi liderii străini care au venit în Ucraina s-au deplasat şi la Bucea.

Vineri, cu ocazia primei aniversări de la retragerea rusă din regiunea Kievului, în urma rezistenţei ucrainene neaşteptate, Zelenski şi-a exprimat speranţa că Bucea va deveni un "simbol al justiţiei" şi a jurat că Ucraina va învinge "răul rus". "Nu vom ierta niciodată", a subliniat el, promiţând de asemenea că Ucraina "îi va pedepsi pe toţi cei vinovaţi".

Ucraina evaluează la "peste 1.400" numărul de civili ucişi în districtul Bucea în timpul ocupaţiei ruse, inclusiv 37 de copii. Printre aceştia, 637 au fost ucişi în oraşul Bucea.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te