Deşi au fost făcute anumite progrese, negociatorii nu au ajuns la un acord final, au anunţat în prima parte a zilei de sâmbătă organizatorii Conferinţei Interguvernamentale pentru Biodiversitatea Marină din Zonele aflate dincolo de Jurisdicţiile Naţionale, informează DPA și Agerpres.
A fost evident încă din perioada premergătoare conferinţei că aceste negocieri urmau să fie dificile, întrucât ţările lumii aveau puncte de vedere foarte diferite.
Citește și:
Raed Arafat anunță că peste 300 de defibrilatoare vor fi montate în locuri publice din țară
Tentativă de crimă în Belgia. Un bărbat a rănit 6 persoane care se aflau la o terasă
De exemplu, prioritatea statelor din Uniunea Europeană a fost aceea de a obţine progrese în ceea ce priveşte viitoarea înfiinţare a unor zone marine protejate şi evaluări privind impactul activităţilor umane asupra mediului.
Două treimi din oceanele de pe Terra aparţin unor perimetre denumite "mare liberă" şi, din acest motiv, sunt în mare măsură zone nereglementate prin lege. Un acord pentru protejarea vieţuitoarelor din largul mărilor şi oceanelor a făcut obiectul unor negocieri purtate în ultimii 15 ani cu ocazia a patru conferinţe precedente.