Germania introduce contraole la granițe. Ministrul de Interne , Nancy Faeser, a făcut acest anunț în timpul vizitei la un punct de control de pe autostrada A6 din Bavaria.
„Voi ordona controale la frontierele interne la toate granițele germane cu țările vecine în timp util înainte de Campionatul European de Fotbal”, a spus ea.
Controale intense la graniță într-un stat Schengen. Pentru cât timp este valabilă această măsură
Încă de anul trecut, Germania efectuează controale staționare la multe puncte de trecere a frontierei pentru a preveni afluxul de migranți ilegali.
De la mijlocul lunii octombrie 2023, se efectuează controale sporite la granițele cu Polonia, Republica Cehă, Austria și Elveția. „De la mijlocul lunii octombrie 2023, am detectat aproximativ 6.000 de intrări ilegale, am prins 130 de contrabandişti și am împiedicat 1.900 de persoane să intre ilegal în ţară”.
Citește și: Austria deschide ușa României pentru aderarea la Schengen. Ce document a acceptat la București?
La granița cu Cehia, numărul de 3.000 de intrări ilegale a scăzut la „doar trei cifre”. „Acțiunile noastre funcționează”, a spus ministrul german de interne.
Tobias Pfeiffer, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Federal de Poliție, confirmă efectele pozitive ale acestor acțiuni. „Din martie până în octombrie 2023, am înregistrat 45 de cazuri de migrație ilegală. Cu toate acestea, de la introducerea controalelor, acest număr a scăzut la 22.
Ofițerii Poliției Federale efectuează controale la frontieră, iar în unele cazuri li se alătură soldați din una sau ambele țări vecine.
La trecerea frontierei se verifică documentele pentru autenticitate și le compară cu lista persoanelor căutate. De asemeena, se fac inspecții ale vehiculelor și mărfurilor transportate, anunță ziarulromanesc.de.
Citește și: Viktor Orban anunță un adevărat război la graniță: „Au deschis focul asupra polițiștilor noștri”
Controalele la frontieră pot avea loc nu numai la punctele de trecere a frontierei în sine, ci și în așa-numitele zona de frontieră. Această zonă acoperă 30 de kilometri în interior de la frontierele vamale ale Germaniei și 50 de kilometri de la frontierele maritime.
Campionatul European de Fotbal va începe în Germania pe 14 iunie, iar finala este programată pentru 14 iulie 2024. Controalele la frontieră urmează să dureze până la finalul Campionatului European, cu posibilitatea prelungirii acestora în funcție de evaluarea situației. Controalele la granița cu Austria au fost deja prelungite până în noiembrie, conform br.de.