"Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică neidentificată" spre Marea Japoniei, a anunţat Statul Major interarme sud-coreean (JCS), fără a oferi alte detalii.
Acest tir intervine la puţin timp după o întrevedere între miniştrii adjuncţi ai afacerilor externe american, nipon şi sud-coreean, care s-au angajat să-şi întărească operaţiunile de descurajare în regiune.
"Am convenit să ne întărim cooperarea pentru ca Phenianul să pună imediat capăt imediat activităţilor sale ilegale şi să reia negocierile pentru denuclearizare", a declarat în timpul acestei întrevederi sud-coreeanul Cho Hyun-dong. "Cele trei ţări au convenit asupra necesităţi unui răspuns de o forţă fără precedent în cazul în care Coreea de Nord va întreprinde al şaptelea său test nuclear", a declarat el pentru presă.
Citește și: Arena Națională: 4,5 milioane€ cheltuieli/an. Romprest, acuzată de un miliard prejudiciu, face curat
Coreea de Sud şi SUA au avertizat de mai multe ori că Phenianul ar putea fi pe punctul de a realiza un nou test nuclear, pentru prima dată după 2017, după o serie de tiruri cu rachete balistice în ultimele săptămâni.
O rachetă a survolat Japonia luna trecută, iar Coreea de Nord a afirmat apoi că a efectuat exerciţii nucleare tactice.
Citește și: Baza militară MApN unde vor ajunge rachete Patriot modernizată de un oligarh rus pentru 80.0000.000€
"Toate aceste comportamente sunt periculoase şi profund destabilizatoare", a avertizat secretarul de stat adjunct american Wendy Sherman, îndemnând Coreea de Nord "să se abţină de la noi provocări", potrivit Agerpres.
Marţi, Coreea de Nord a întreprins circa 240 de tiruri, potrivit JCS, care a calificat acest gest drept "încălcare manifestă" a acordului din 2018, potrivit agenţiei Yonhap. Acest acord a stabilit "o zonă maritimă tampon" menită să prevină tensiunile.