Cu Xi Jinping reales, China va face primul pas pentru a invada Taiwanul, ca dovadă de forță

DE Elena Andrei | Actualizat: 23.10.2022 - 19:48
Antrenamente cu tancuri în Taiwan pe fondul amenințărilor tot mai mari din partea Chinei/foto: profimedia Images
Antrenamente cu tancuri în Taiwan pe fondul amenințărilor tot mai mari din partea Chinei/foto: profimedia Images

China a luat decizia de a cuceri Taiwanul într-un calendar mult mai rapid decât se credea, după ce Xi Jinping a fost reales duminică la conducerea Partidului Comunist Chinez, după ce a anihilat orice contestare,. A devenit cel mai puternic lider al Chinei de la Mao Zedong.

SHARE

Oficialii militari americani de top se tem că Beijingul accelerează procesul de „alipire” a Taiwanului, existând informații că pregătește „ceva” încă de anul viitor.

Potrivit unei analize a lui Daniel Blumenthal, de la American Enterprise Institute, PCC își va intensifica campania de coerciție psihologică care durează de zeci de ani pentru a afecta moralul publicului taiwanez și a izola insula.

„Pentru a face acest lucru în mod eficient, China trebuie să amenințe cu invazia în mod credibil”, a precizat acesta.

Ceea ce înseamnă că Beijingul va trebui să facă pași concreți în acest sens, nu doar demonstrativi, cum au fost exercițiile militare de după vizita lui Nancy Pelosi.

Înainte de Congres, președintele chinez, Xi Jinping, a avut un discurs foarte clar, subliniind că „roțile istoriei se mișcă spre reunificarea Chinei cu Taiwanul”.

Secretarul american de stat, Anthony Blinken, a atras atenția că Beijingul va deveni „mai represivă acasă și mai agresiv în străinătate" în următoarea perioadă.

Citește și

Xi Jinping, reales la al 20-lea Congres al Partidului Comunist Chinez. A devenit mai puternic ca Mao

Fără femei în Biroul politic al Partidului Comunist Chinez, prima dată în peste două decenii

Ministrul Apărării din Taiwan, Chiu Kuo-cheng, a demarat exerciții cu focuri reale simulând respingerea „forțele chineze invadatoare", potrivit Focus Taiwan.

Exercițiile au avut loc în largul ținutului Penghu.

„Armata știe ce va trebui să facă, fie în următoarea secundă, fie în următoarea oră, în timp ce se pregătește pentru război. Nu va sta cu mâinile în sân dacă Beijingul avansează calendarul său pentru invadarea militară a Taiwanului, ci va avea propriul său calendar și va fi atentă la semne și va face previziuni despre posibilele evoluții în consecință", a declarat Chiu.

Serviciile secrete occidentale se alteaptă, la un moment dat, în următoarea perioadă, la o mișcare a Chinei pentru a forța unificarea, apelând la meniul său vast de mijloace de coerciție non-cinetice pentru a forța situația.

RPC dispune de o serie de mijloace economice, cibernetice și de altă natură pentru a sugruma Taiwanul fără să tragă un foc de armă în primă fază, apoi prin forță militară, de anul viitor.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te