Scopul noii alianțe PP „ȘOR” și Federația Rusă, conform surselor din cadrul MAI, l-ar reprezenta o lovitură de stat, crearea unui haos general, debarcarea actualei guvernări și instituirea unui guvern favorabil Federației Ruse, ce ar putea deturna atât vectorul de integrare europeană, cât și salva pe Șor și a alți fugari de pușcărie, scrie Deschide.md, într-o amplă analiză pe subiect.
Astfel, analizând evoluția „protestelor” se poate observa existență unui plan de acțiuni bine stabilit, ce a demarat cu o campanie de presă pe structurile media afiliate lui Ilan Șor, menită a exacerba dificultățile economico-sociale generate de Federația Rusă în cadrul invaziei din Ucraina, continuându-se cu revendicări de stradă mai întâi social-economice, apoi transformate în mitinguri violente, urmând realizarea unei destabilizări generale care să ducă la instituirea unui nou guvern pregătit de Federația Rusă cu sprijinul PP „ȘOR”.
De altfel, despre intențiile destabilizatoare, implicarea Federației Ruse și perspectiva unei lovituri de stat a vorbit și Maia Sandu, fiind prezentate inclusiv partenerilor de dezvoltare occidentali.
Cine sunt destabilizatorii lui Șor?
Din datele colectate în cadrul măsurilor derulate de polițiști, pe lângă oamenii simpli, dintre care unii plătiți, s-au observat câteva categorii menite a incita spiritele și a provoca dezordini ce ar putea duce la o destabilizare majoră.
În acest sens, la 16.10.2022, reprezentanții Poliției au identificat un grup de sportivi coordonați de către Lesnicov Nicolae Robert (alias Kolia Boreț), anterior judecat pentru mai multe infracțiuni. Lensicov este implicat, conform datelor furnizate de către surse MAI, în mobilizarea sportivilor din raionul Cimișlia pentru participarea la protest, dar și în remunerarea participanților. Astfel, susțin surse MAI, Lensicov primește pentru remunerarea sportivilor (cu prezența în cort) câte o 100 de dolari pentru fiecare dintre aceștia, achitându-le prin intermediul lui Mihail Nebunelea doar 50 de dolari din suma primită pentru fiecare persoană, restul fiind însușit de el.
De asemenea, printre persoanele cu antecedente penale cooptați de către PP „ȘOR” au fost identificați exponenți ai organizației criminale „Bulgaru”, condusă de fugarul în Federația Rusă, Grigore Caramalac: Cojuharov Dmitri Stanislav (alias Papadunga) și el cu antececente penale, a propus persoanelor din anturajul său, în special sportivi și exponenți ai criminalității organizate transfrontaliere, să participe la miting contra sumei de 3000 lei. Un alt exponent al grupării „Bulgaru” implicat în mitinguri este Flioștor Valeriu Andrei (alias Faraon), responsabil din partea PP „ȘOR” de mobilizarea și transportarea organizată a manifestanților din raionul Cahul.
În cadrul mitingurilor organizate de Ilan Șor au fost identificați membri ai Mișcării de Eliberare Națională a Moldovei conduși de liderul acestei organizații Victor Druță, cunoscut prin implicarea colectării de semnături pentru anularea destrămării URSS. De asemenea, acesta s-a evidențiat și la acțiunile de protest de la domiciliul procurorului general interimar. Pe lângă organizația mai sus menționată, au precizat surse din cadrul Poliției, mai sunt prezente și alte ONG-uri finanțate sau afiliate PSRM și care sunt în curs de documentare.
Citește analiza integrală pe Deschide.md