De ce merită România în Schengen. Argumentele care demonstrează că Austria e abuzivă

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 07.12.2022 - 12:10
Ministrul de interne, Lucian Bode, nu l-a convins pe omologul său austriac, Gerhard Karner - Foto: Facebook
Ministrul de interne, Lucian Bode, nu l-a convins pe omologul său austriac, Gerhard Karner - Foto: Facebook

Problematica migrației ilegale preocupă și publicul din România, și pe cetățenii altor state. Discuțiile legate de fluxurile migratorii care afectează Uniunea Europeană, care s-au încheiat recent la Bruxelles au avut ca subiect și fluxul migratoriu prin Balcanii de Vest.

SHARE

Se afirmă că România s-ar afla pe traseul acestui flux. Cel mai recent exemplu este cel al politicienilor din Austria. Adevărul este însă altul.

În timp ce în primele 9 luni ale anului 2022 s-a înregistrat o creștere de aproximativ 170% pe ruta Balcanilor de Vest, în România, în aceeași perioadă, s-a înregistrat o scădere cu 43% a intrărilor ilegale.

Datele FRONTEX arată cu claritate că migranții ilegali au folosit preponderent trasee din alte state aflate pe ruta Balcanilor de Vest. România se află în proximitatea rutei Balcanilor de Vest, însă datele FRONTEX arată că doar o foarte mică parte din migrația de pe Ruta Balcanilor de Vest trece prin România.

Concret, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021, la frontiera cu Serbia s-a înregistrat o scădere a presiunii imigraționiste, atât in ceea ce privește detecțiile și șederile ilegale, cât și în ceea ce privește prevenirea trecerilor ilegale.

Astfel, se confirmă eficiența măsurilor dispuse pentru controlul și supravegherea frontierei, în timp ce numărul detecțiilor la frontiera cu Serbia reprezintă doar 1,3% din totalul detecțiilor raportate de Agenția FRONTEX pe ruta Balcanilor de Vest. Este un argument solid că România nu se află pe principala rută aleasă de migranți pentru a ajunge în Spațiul Schengen.

În plus, cu privire la prevenirea mișcărilor secundare, e important faptul că Romania acceptă returnarea migranților ilegali din Ungaria și Bulgaria în baza acordului de readmisie, și nu pe baza acordului Dublin III, ceea ce confirmă buna cooperare cu autoritățile maghiare.

Ne-am făcut temele 

Mai mult decât atât, experții din 15 state membre ale UE, din 3 agenții europene și reprezentanți ai Comisiei Europene au verificat, în octombrie, modul în care România gestionează frontierele externe și asigură cooperarea polițienească, modul în care realizează politica de returnare și asigură funcționarea Sistemului Informatic Schengen.

Concluziile acestor experți au fost foarte clare:

- România a acționat în mod adecvat pentru gestionarea eficientă a frontierelor externe. Există un lanț clar de comandă și control la nivel național. Cu numărul actual de polițiști de frontieră instruiți, cu echipamente de control la frontieră și tehnologii de ultimă generație, România asigură o supraveghere și controale la frontieră la un nivel de înaltă calitate, inclusiv verificări sistematice ale tuturor pasagerilor în bazele de date relevante.

- Cooperarea internațională cu state vecine funcționează bine, la fel și cooperarea foarte activă cu Frontex, în ceea ce privește atât frontierele externe cât și returnarea.

- Înregistrarea solicitanților de azil și a migranților ilegali este o prioritare cheie pentru România, care a acordat o atenție deosebită îmbunătățirii sistemului său de returnare în vederea combaterii migrației ilegale și a prevenirii mișcărilor secundare neautorizate, potrivit oficialilor din MAI.

- Au fost puse în aplicare măsurile și instrumentele necesare, cu resurse suficiente în ceea ce privește personalul și infrastructura, pentru a se asigura că resortisanții țărilor terțe fără drept de ședere sunt returnați. Există o abordare coerentă în ceea ce privește returnarea și readmisia, de la arestare până la îndepărtare.

- România gestionează cooperarea polițienească internațională într-un mod eficient și activ și respectă cerințele acquis-ului Schengen în acest domeniu. Cu vecinii săi, România a semnat acorduri operaționale, care permit supravegherea și urmărirea transfrontalieră. Sistemul de Informații Schengen a fost bine pus la punct în România.

Echipa de experți nu a identificat aspecte problematice cu privire la aplicarea ultimelor dezvoltări ale acquis-ului Schengen. Această concluzie se aplică pentru elementele cheie ale acquis-ului Schengen – managementul frontierelor externe, cooperarea polițienească, returnarea, Sistemul de Informații Schengen, vize, precum și respectarea drepturilor fundamentale și funcționarea autorităților care aplică părțile relevante din acquis-ul Schengen.

România a trecut cu bine două evaluări tehnice voluntare în ultima vreme. Rapoartele elaborate de experți au fost extrem de pozitive și au confirmat faptul că îndeplinim absolut toate cerințele pentru a fi parte din spațiul Schengen.

Exemplu de bune practici la nivel european în privința aplicării legislației Schengen

Concluziile misiunilor au evidențiat că România este un exemplu de bune practici la nivel european în privința aplicării legislației Schengen.

Structurile MAI au făcut eforturi considerabile și au reușit prin investiții și o muncă de perfecționare continuă să îndeplinească la standarde înalte acquis-ul Schengen, chiar dacă au trecut 11 ani de la ultima evaluare.

Menținerea acestor standarde înalte implică un consum semnificativ de resurse care au fost alocate în special din bugetul de stat, într-un gest de solidaritate față de securitatea europeană și siguranța tuturor cetățenilor europeni.

România este și rămâne ferm angajată în sprijinirea mecanismelor și instrumentelor europene menite să asigure securitatea internă a UE și o mai mare reziliență în fața provocărilor curente.

Citește și: VIDEO Bazele aeriene strategice din Rusia, atacate cu drone de tipul celei ce a survolat România

Acestea sunt argumente puternice din care rezultă fără echivoc faptul că România îndeplinește toate condițiile de aderare la Spațiul Schengen.

Vorbim de argumente care au convins și o serie de state care mai aveau reticențe, precum Suedia și Olanda. În 2 decembrie, Guvernul Suediei a obținut sprijinul Parlamentului și a primit mandat pozitiv pentru a vota aderarea României.

Citește și: Masa de sărbători, un lux: Carnea de porc, mai scumpă în România decât în Ungaria sau Serbia

Totodată, ca o dovadă a îndeplinirii cu succes a tuturor condițiilor și angajamentelor asumate de către România, Guvernul Olandei în urma ședinței de guvern din 2 decembrie a transmis Parlamentului o scrisoare prin care informează că la Consiliul JAI din 8 decembrie va vota pentru aderarea României.

Scrisoarea Guvernului Olandei conține pe larg concluziile favorabile din rapoartele misiunilor recente de evaluare, precum și aspecte pozitive privitoare la MCV, fiind exprimată aprecierea pentru atitudinea deschisă a autorităților române, respectiv pentru pașii întreprinși în domeniul statului de drept și combaterii corupției.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te