De ce vrea Franța să se „predea“ Rusiei

Președintele Emmanuel Macron vrea să impună Franța drept principalul decident în ceea ce privește politicile de apărare a Europei.

După numeroasele declarații ale lui Donald Trump privind dezangajarea americană din Europa, după escaladarea tensiunilor din interiorul NATO, Emmanuel Macron a ajuns la concluzia că e momentul să acopere vidul anunțat de americani.

S-a gândit că este ocazia perfectă de a prelua, chiar și ostil, sceptrul de comandant al Europei de la Germania, cu Angela Merkel aflată la apusul carierei politice.

A început să promoveze agresiv proiectul unei armate europene, și cu gândul la numeroasele beneficii comerciale pentru țara sa, care ar deveni principal furnizor de armament pentru aliați.

O armată europeană pe care Germania nu o dorește, pentru că știe că ea ar fi dominată de Franța, dar nota de plată ar fi trimisă la Berlin. M

ai mult, noul climat de securitate pe care Macron îl propune Europei, care se bazează în special pe implicarea Rusiei, nu e dorit nici de țările baltice, nici de polonezi și nici de români.

Planul lui Charles De Gaulle...

După Al Doilea Război Mondial, înfrântei Germanii i-a fost interzisă înarmarea, astfel că decalajul militar între ea și Franța este semnificativ. De pildă, Franța este putere nucleară, iar Germania nu e.

Nu este prima dată în istorie când Franța provoacă puterea militară a SUA în Europa. Contextele sunt însă diferite.

În 1966, președintele Charles de Gaulle a decis ieșirea Franței din structurile de comandă ale NATO. Prin această decizie, De Gaulle a vrut să reconstruiască demnitatea militară a Franței, după rușinoasa capitulare în fața Germaniei naziste.

Scopul său pragmatic a fost, însă, dezvoltarea propriului program de dezvoltare nucleară, Franța obținând statutul de putere nucleară în 1996.

La data de 9 martie 1966, într-un memorandum adresat celorlalte 14 ţări membre NATO la acea vreme, guvernul francez şi-a anunţat intenţia de a se retrage din comandamentele militare ale Alianței și a solicitat Cartierului General al NATO ca unităţile aliate să părăsească teritoriul Franţei, iar sediul Centralei NATO din Europa, ce se afla la Paris, să fie relocat într-o altă țară.

Anunţul guvernului francez a afectat relaţiile politice si militare internaţionale, luând pe nepregătite marile cancelarii ale lumii.

Franța şi-a motivat retragerea din Alianța Nord-Atlantică prin dorința de a-şi dezvolta propriul program de apărare militară, deși adevărul este că, începând din momentul reîntoarcerii ca președinte al ţării în 1958, generalul de Gaulle a dorit să reformeze NATO.

El nu era de acord cu politica nucleară americană şi cu rolul de conducător pe care SUA îl aveau.

Aceasta cu toate că Tratatul de constituire a Alianței, semnat la Washington în 1949, prevedea că Organizaţia urma să fie condusă pe timp de pace de un general american, cu sarcina de a realiza o structură de comandă integrată, care să elaboreze planuri operative pentru forţele aliate din Europa.

Hotărârea Franței de a ieși din structurile de comandă a NATO a dus la întrunirea de urgență, la începutul lunii iunie 1966, a Consiliului Nord-Atlantic la Bruxelles, unde s-a hotărât dislocarea Comandamentului Suprem al Forţelor Aliate din Franța în Belgia, la sud de Bruxelles, în orașul Mons.

Franța a revenit asupra deciziei după mai bine de patru decenii, în 2009, în mandatul președintelui Nicolas Sarkozy, care a aprobat reintegrarea Franței în structurile de comandă a NATO.

__________________________________

CITEȘTE ȘI

Fost ministru de externe al Marii Britanii: Frustrarea lui Macron, NATO și implicațiile geopolitice

„Nu-l lăsați pe Macron să scrie epilogul NATO!”

__________________________________

…și al lui Emmanuel Macron

Acum însă, Franța lui Emmanuel Macron este mai ofensivă decât ce a lui De Gaulle și vrea să impună aliaților propria viziune legată de securitatea Europei, nu doar să decidă exclusiv pentru țara sa. Inițiativele sale sunt supuse unor critici consistente în interiorul Alianței Nord-Atlantice.   

De ce este Macron atât de prietenos cu Rusia? Pentru a-și convinge partenerii că Rusia nu este o amenințare atât de mare, astfel încât abandonarea NATO în favoarea unei armate europene nu este un pericol.

Recent, președintele francez a declarat că „NATO este în moarte cerebrală“ și a pus la îndoială aplicarea Articolului 5, respectiv principiul că, dacă un stat membru al Alianței este atacat, toate celelalte îi sar în ajutor.

Discursul său este cu atât mai cu­rios cu cât, la începutul anului, Macron recunoștea forța malefică a Rusiei, pe care a acuzat-o că se află în spatele „Vestelor Galbene“.

Citat de săptămânalul „Le Point“, liderul de la Elysée a spus: „Extremiștii sunt foarte activi. Mijloacele lor de referință sunt mass media precum «Russia Today» sau «Sputnik», controlate de Moscova.

Este curios că mass media urmărite cel mai mult de «Vestele galbene» nu sunt cele franceze, ci «Rusia Today»“.

După doar câteva luni, au urmat o serie de gesturi de bunăvoință față de Rusia.

„Președintele francez s-a dovedit de la început gata să înțeleagă planurile omologului său rus de extindere a influenței Moscovei și a găsit modalitățile cele mai simple de a se întâlni cu Putin în momentele cele mai potrivite“, cum remarca un analist în relații internaționale.

__________________________________

CITEȘTE ȘI

Fost ministru de externe al Marii Britanii: Frustrarea lui Macron, NATO și implicațiile geopolitice

„Nu-l lăsați pe Macron să scrie epilogul NATO!”

__________________________________

Emmanuel Macron l-a găzduit pe Vladimir Putin la reşedinţa sa de vacanţă de la Bregancon, cu cinci zile înainte de a-i primi la Biarritz pe liderii G7, „un mod de a include din nou Rusia în această reuniune mondială din care ea este exclusă din 2014“, cum remarca AFP.

A contribuit la readucerea Rusiei în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, a pledat pentru Europa Mare de la Lisabona la Vladivostok și a blocat extinderea UE în Balcanii de Vest, permițând Moscovei să-și consolideze influența în regiune.