Deși merge acompaniat de un specialist în cancer tiroidian, Putin spune că e în formă de zile mari

DE Alex Darvari | Actualizat: 01.04.2022 - 22:01
Deși merge acompaniat de un specialist în cancer tiroidian, Putin spune că e în formă de zile mari / BBC
Deși merge acompaniat de un specialist în cancer tiroidian, Putin spune că e în formă de zile mari / BBC

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a dezminţit informaţiile potrivit cărora Putin, care în luna octombrie va împlini 70 de ani, ar putea suferi de cancer, catalogându-le drept ficţiune.

SHARE

Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, informaţiile potrivit cărora Vladimir Putin ar avea cancer tiroidian şi ar fi suferit intervenţii chirurgicale legate de afecţiuni oncologice nu sunt adevărate, relatează şi portalul Lenta.ru, citând un mesaj postat pe Telegram de fostul redactor-şef al postului de radio Eho Moskvî, Aleksei Venediktov, despre care se ştie că are relaţii personale cu Dmitri Peskov, chiar dacă asta nu l-a ajutat ca staţia de radio să nu fie închisă, arată Agerpres.

"La întrebarea: 'Înţeleg corect că Vladimir Putin nu are cancer?', Peskov a răspuns: 'Aşa este!'", a scris Venediktov în postarea sa din Telegram.

Vladimir Putin este însoțit „în mod constant” de un medic specializat în cancer tiroidian, arată o nouă investigație. Distanțarea exagerată față de liderii străini aflați în vizită și față de proprii miniștri ar avea legătură cu acest diagnostic.

Chirurgul Evgheni Selivanov, de la Spitalul Clinic Central din Moscova, l-a vizitat la Soci pe președintele rus de 35 de ori. Teza de doctorat a chirurgului s-a numit „Particularități ale diagnosticului și tratamentului chirurgical al pacienților vârstnici și senili cu cancer tiroidian”.

Un alt doctor, specialist ORL, dr. Aleksei Șceglov, „îl urmărește pe Putin îndeaproape, atât de des, încât, inevitabil, apare în poze de la evenimente publice, la care participă șeful statului, nu departe de acesta.

Citește și: Putin a petrecut 282 de zile în compania unui medic specialist în cancer tiroidian

El l-a vizitat cel mai des pe Putin, înregistrându-se 59 de călătorii la Soci, care acoperă 282 de zile, se arată într-un raport al Media Proekt, site blocat în Rusia, ce funcționează acum din străinătate.

Au existat speculații pe scară largă în Occident că Putin are probleme medicale grave și că probabil a fost tratat cu steroizi, care produc umflarea feței și a gâtului.

Putin și-a arătat public interesul pentru problema cancerului tiroidian.

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te