Doi ani de când un medic chinez a alertat lumea cu privire la pandemia din Wuhan

DE Edi Neagu | 30.12.2021 - 09:30
Li Wenliang a murit în spital, infectat cu Covid. FOTO: facebook
Li Wenliang a murit în spital, infectat cu Covid. FOTO: facebook

Primul focar de Covid a fost identificat de medicul Li Wenliang în orașul chinez Wuhan.

SHARE

Mii de oameni au lăsat joi o serie de mesaje pe contul de social media al defunctului doctor chinez Li Wenliang marcând astfel exact doi ani de când acesta a descoperit în Wuhan cazurile de infectare cu un virus capabil să declanșeze penumonie, Sars-CoV-2, și a împărtășit informațiile cu alți colegi, încercând ulterior să avertizeze lumea întreagă în legătură cu pericolul pandemiei, relatează hotnews.ro.

Pe 30 decembrie 2019, Li, un oftalmolog la un spital din Wuhan unde a fost identificat primul focar de Sars-CoV-2, a remarcat un raport medical în care erau confirmate informații legate de posibile cazuri de infectare cu coronavirusul SARS.

Citește și: Cum a ajuns o bază de date a guvernului SUA să furnizeze teorii ale conspirațiilor COVID-19

Pe 31 ianuarie, medicul a scris despre acest raport într-o postare pe contul său de pe platforma Weibo (corespondentul chinezesc al Twitter-ului n.red).

La începutul lunii ianuarie, după ce au fost distribuite mai multe informații legate de cazurile de infectare cu SARS pe un grup WeChat, Li a fost luat la întrebări de poliția locală, potrivit postării sale de pe Weibo.

Pe 12 ianuarie, medicul s-a internat în spital, infectat cu noul coronavirus, iar pe 7 februarie 2020 a murit.

Citește și: Moscova i-a avertizat pe atașații militari străini asupra riscului ridicat de confruntare cu NATO

Moartea sa a stârnit un val de mesaje pe social media, oamenii exprimându-și condoleanțele într-o vreme în care toți erau disperați din cauza virusului și acuzau autoritățile de lipsă de transparență și intimidare a medicului care a încercat să vorbească despre pericolul pandemiei.

De atunci, notează Reuters, încrederea publicului chinez în modul în care autoritățile gestionează pandemia a crescut, însă oamenii continuă să publice mesaje pe contul medicului Li, în special la astfel de ocazii.

"Un an nou fericit dr. Li, nu te vom uita niciodată”, a scris un internaut, în timp ce alții au lăsat mesaje de comemorare și de mulțumire, lumânări virtuale, comentând cât de repede au trecut doi ani de la descoperirea primelor cazuri de Covid-19. Alții au publicat conversații imaginare, ca și cum ar fi dialogat cu spiritul doctorului Li.

China a raportat 101.683 de cazuri cofirmate la 28 decembrie, cu o rată de decese de 4.636.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te