După promovarea online a protestelor pro-Navalnîi, Rusia, pregătită să se deconecteze de la internet

DE Miruna Moldoveanu | Actualizat: 03.02.2021 - 12:45
Protest împotriva cenzurii online în Rusia/FOTO: Getty
Protest împotriva cenzurii online în Rusia/FOTO: Getty

Dimitri Medvedev, fost premier și fost președinte al Rusiei, unul dintre cei mai loiali locotenenți ai lui Vladimir Putin, spune că Rusia este pregătită „legal și tehnologic” să se deconecteze de la internetul global, „dacă va fi nevoie”, relatează The Moscow Times.

SHARE

Regimul Putin cochetează de multă vremea cu posibilitatea unor restricții și unui control mai strict al spațiului online pe teritoriul Rusiei. În 2019 a fost adoptată legea „internetului suveran” care dă statului rus posibilitatea de a se deconecta de la internetul global, însă experții și-au exprimat dubiile cu privire la capacitatea țării de a implementa o astfel de măsură.

Deși spune că Rusia este capabilă să se rupă de internetul global, Medvedev a subliniat că nu vede niciun motiv pentru a lua această măsură în prezent. El spune că în eventualitatea unui „eveniment extraordinar”, această decizie ar putea fi luată. El mai spune că Statele Unite dețin „controlul” internetului.

Comentariile lui Medvedev vin în contextul unei înăspriri din ce în ce mai accentuate a autoritarismului regimului Putin și reprimării cu brutalitate a protestelor din ultimele săptămâni din mai multe orașe din Rusia.

Săptămâna trecută, agenția de reglementare a comunicațiilor din Rusia a anunțat că va amenda mai multe rețele sociale pentru că au refuzat să elimine de pe platforme clipuri video care promovau protestele și încurajau oamenii să iasă în stradă.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te