Emmanuel Macron, liderul emergent al Europei

Președintele Franței, Emmanuel Macron, și-a consolidat poziția de jucător important pe plan european și internațional, după summit-ul anual G20 de la Osaka (Japonia) și după dramatica criză a alegerii conducerii Uniunii Europene, desfășurată la Bruxelles.

La G20, grupare ce reprezintă mai mult de 80% din producția economică mondială și două treimi din populația sa, Macron s-a opus puternicei influențe a SUA pentru a se renunța la referințele la încălzirea globală în comunicatul final, Japonia alăturându-se americanilor.

Însă președintele francez Emmanuel Macron a insistat că nu va semna nicio declarație care exclude orice referire la Acordul de la Paris din 2015 privind combaterea schimbărilor climatice. Astfel încât, în comunicatul final, au fost făcute referințele privind Acordul de la Paris, fiind însă cuprinsă și poziția SUA.

La Bruxelles, Emmanuel Macron a trebuit să facă față unei crize fără precedent generată de lupta pentru bugetul Zonei euro și președinția Comisiei Europene.

Președintele francez s-a confruntat cu o tentativă de izolare, pusă la cale de prim-mnistrul olandez Mark Rutte, susținut de un grup de țări din Europa de Nord, Noua Liga Hanseatică.

Rutte a declarat bugetul zonei euro „mort și îngropat“. Motivul invocat: bugetul propus de liderul francez pentru stabilizarea economiilor ar recompensa guvernele care urmăresc politici fiscale nesăbuite.

Unul dintre planurile cele mai ambițioase ale lui Macron privind Zona euro trebuia să primească o lovitură decisivă.

Însă Macron, cel mai tânăr președinte din istoria Franței, nu s-a speriat de această minirevoluție, considerând că este o reacție inerentă a liderilor europeni în fața unei schimbări majore.

Acest conflict este perceput ca fiind clasica ciocnire dintre vechea generație europeană și cea nouă, dornică de schimbare, al cărui lider este Emmanuel Macron.

Cine este Emmanuel Macron?

Emmanuel Jean-Michel Frédéric Macron s-a născut la 21 decembrie 1977, în Amiens, Franța. Cu doi părinți medici, Macron a copilărit într-un mediu intelectual și s-a remarcat de timpuriu prin aptitudinile sale pentru literatură, politică și teatru.

După ce a urmat școala iezuită locală „La Providence“, Macron și-a terminat studiile la prestigiosul Lycée Henri IV din Paris. A conti­nuat să studieze filosofia la Universitatea Nanterre și Afacerile publice la Sciences Po, absolvind și Școala Națională de Administrație, în 2004, învățământ de elită.

Cariera profesională

După absolvire, Macron a lucrat pentru Ministerul Finanțelor din Franța ca inspector. A fost preluat de președintele Nicolas Sarkozy în 2007 pentru a se alătura Comisiei bipartizane Attali privind creșterea economică.

În anul următor, Macron a părăsit serviciul public pentru lumea bancară a investițiilor de la Rothschild & Co. Din nou, demonstrând o capacitate de învățare rapidă, el a urcat treptele conducerii până la postul de director general.

Cu liderul Partidului Socialist François Hollande, Macron a dezvoltat o relație de încredere, devenind secretar general adjunct la Elysée, când Hollande a fost ales președinte al Franței în 2012.

În această funcție, a lucrat pe probleme economice și financiare, iar, în 2014, Macron a fost numit ministru al
Economiei, Industriei și Datelor Digitale din Franța.

În anul următor, el a formulat o serie de măsuri pentru a ajuta economia, cunoscute sub numele de „Legea lui Macron“. În 2016, a format un nou partid centrist numit „Republique En Marche!“, iar în august a anunțat că se retrage din funcția de ministru al Economiei.

În noiembrie 2016, Macron și-a anunțat oficial candidatura pentru alegerile prezidențiale din 2017.

În ciuda faptului că nu avea experiență, iar mișcarea lui era nou apărută, Macron a obținut sprijin atât din partea Stângii, cât și din partea Dreptei, prin propunerile sale de reducere a impozitelor pentru întreprinderi și locuințe, reforma bunăstării și a pensiilor și alocarea resurselor pentru apărare, energie, mediu și transport.

Ajutat de o acoperire favorabilă a mass-media și de greșelile unor adversari mai experimentați, la vârsta de 39 de ani s-a prezentat în fața alegătorilor.

După prima rundă de vot, din 23 aprilie 2017, a terminat înaintea lui Marine Le Pen de la Frontul Național, marcând faptul că, pentru prima dată de la formarea celei de-a cincea Republici franceze în 1958, niciunul dintre partidele tradiționale de dreapta sau de stânga nu a avut reprezentanți în runda finală.

Istoria alegerilor

Bătălia prezidențială a prezentat un contrast puternic pentru electorat, oferta lui Emmanuel Macron fiind un comerț liber și o puternică Uniune Europeană, iar cea a lui Le Pen, un puternic curent naționalist, cu o răspândire masivă.

Cu puțin timp înainte de închiderea oficială a campaniei din 5 mai, echipa lui Macron a fost supusă unei „operațiuni masive și coordonate de hacking“, care a dus la publicarea de documente personale și de afaceri. Cu toate acestea, efortul de denigrare a avut un impact redus asupra alegerilor.

La 7 mai, Emmanuel Macron a obținut mai mult de 66%, învingând-o pe Marine Le Pen.

A devenit cel mai tânăr președinte din istoria Franței. Pentru următorii ani, planul său este să facă economii de 60 de miliarde de euro, astfel încât Franța să respecte limita deficitului bugetar al UE de 3% din PIB (producția totală).

Investițiile cele mai mari sunt pentru sectorul abilități și formare, reforme ecologice, iar pentru agricultură, sănătate, infrastructură publică, modernizarea serviciilor alocă investiții egale.

Relația cu SUA: „Adio, dar rămân cu tine“

La puțin timp după alegerile din Franța, președintele Donald Trump a anunțat că retrage SUA din Acordul de la Paris privind clima, unul dintre obiectivele de forță pentru politica tânărului președinte.

Retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană a fost o altă lovitură puternică. Însă ambele prezentau și oportunități pentru președintele Franței, una dintre economiile mari ale blocului comunitar.

La prima problemă, ridicată de președintele american, Macron a răspuns prin atragerea cercetătorilor în domeniul climei în Franța, „a doua lor patrie“, pentru a „face din nou planeta noastră mare“, parafrazându-l pe Trump.

În decembrie 2017, președintele Macron a acordat facilități de cercetare pe termen lung pentru 18 oameni de știință din domeniul climei, dintre care 13 s-au aflat anterior în SUA.

Schimbările climatice au fost printre problemele discutate de Macron și Xi Jinping în timpul vizitei președintelui francez în China la începutul anului 2018.

Întâlnirea dintre „Cel bătrân“ și „Cel tânăr“

La 23 aprilie 2018, Emmanuel Macron a devenit primul lider străin care a efectuat o vizită oficială la invitația Administrației Trump.

Președintele american a considerat că, dintre liderii Europei, cu Regatul Unit care a optat pentru Brexit, Emmanuel Macron este o forță nouă, tânără, puternic acorată în valorile europene pe care Trump le considera îmbătrânite.

Întâlnirea dintre „Cel bătrân“ și „Cel tânăr“, cum a fost numită de o parte a presei, a fost apreciată ca fiind un succes, deși diferențele dintre cei doi au rămas intacte cu privire la Acordul de la Paris privind schimbările dramatice ale climei și la Acordul nuclear cu Iranul, pe care Trump îl considera „nebun și ridicol“.

Punctul lor comun forte a fost necesitatea continuării prezenței militare în Siria, ceea ce unește și acum Franța și SUA, existând acțiuni militare coordonate.

Ambii președinți consideră că președintele Bashar al-Assad trebuie să răspundă pentru crimele sale în fața unui tribunal internațional. 

În ciuda divergențelor ce emerg din politica „America first“ a lui Trump, Macron a înțeles că între cele două mari puteri există o legătură de neînvins, un pod între SUA și Europa ce trebuie întărit, nu destrămat. El este puternic împotriva izolaționismului, naționalismului cu impact negativ asupra evoluției lumii și, deși relația cu SUA pare a fi problematică, nici „Europa ultraliberală“ nu este mai comodă.

Macron a avertizat recent că politicienii trebuie să ia aminte la asemănările dintre vremurile actuale și perioada dintre Primul Război Mondial și cel de-al Doilea Război Mondial, pentru a nu se repeta greșelile trecutului, subliniind că europenii nu se mai pot baza pe SUA pentru a-i apăra.

Această temă a fost reluată cu ocazia deciziei președintelui Donald Trump de a elimina Tratatul nuclear cu Rusia din 1987.

„Cine este principala victimă a acestei decizii? Europa și securitatea ei“, a declarat el pentru postul de radio francez Europa 1.

Ca un prim pas pentru o securizare a Europei, Macron a solicitat crearea unei  forțe de 5.000 de polițiști de frontieră ai UE, care o vor apăra de infiltrările extremiștilor, care profită de criza refugiaților pentru a se reloca în țări europene.

Cât despre refugiați, Macron consideră că aceștia sunt îndreptățiți să primească protecție, iar cererile de azil ar trebui să fie soluționate în termen de șase luni.

Europa lui Macron

Emmanuel Macron este un eurofil. El a urcat pe scenă pentru a-și ține primul discurs public, în calitate de președinte ales, pe „Oda bucuriei“ a lui Beethoven, imnul Uniunii Europene. Alegerea sa a fost primită cu căldură atât la Bruxelles, cât și la Berlin.

Cu toate acestea, el declară cu sinceritate că este necesară o reformă atât la Bruxelles, cât și la Paris, ceea ce nu este agreat de Germania, ale cărei viziuni asupra Europei sunt diferite față de cele ale președintelui francez.

În timp ce Germania favorizează o uniune largă, expansionistă, Franța preferă un bloc mai profund și mai integrat, un nucleu forte pentru o expansiune viitoare.

Pentru întărirea acestei „celule de bază“, Macron propune pentru Zona euro un buget separat, un ministru de Finanțe și un Parlament al deputaților europeni din cele 19 țări care utilizează moneda euro.

El dorește și mai multă responsabilitate în cadrul Zonei euro și consideră că excedentul comercial al Germaniei trebuie să fie reechilibrat.

Ambele planuri deranjează Germania, care se vede trecută pe un loc inferior Franței ca forță de decizie în UE.

În negocierile asupra Brexit, Macron dorește ca Marea Britanie să nu aibă „avantaje nejustificate“ față de restul Europei.

El cere ca normele Pieței unice să se aplice pe deplin tuturor partenerilor comerciali. De asemenea, este un susținător deschis al tranzacțiilor de liber schimb, cum ar fi CETA – acordul UE - Canada – și a vorbit în mod public despre dorința sa de a atrage expatriați francezi acasă din Marea Britanie.

Dar unul dintre cele mai importante planuri ale sale privind Europa, și aici este susținut de Germania, este crearea unei forțe militare europene.

Pentru aceasta, prevede un fond de apărare al UE pentru a promova proiectele militare comune și a întreține un sediu european permanent.

SUA și Marea Britanie consideră că o astfel de forță ar fi o structură paralelă care s-ar suprapune NATO și ar concura-o la buget, însă Macron susține că este vorba doar de o întărire a Alianței, cu  o mai rapidă putere de acțiune locală.

De altfel, el s-a angajat să majoreze cheltuielile pentru apărare la nivelul de referință al NATO de 2% din PIB până în 2025.

Un critic al politicii rusești, Emmanuel Macron sprijină sancțiunile aplicate de UE după criza din Ucraina, dar dorește să aibă o relație echitabilă.

Însă, în caz de agresiune din partea Rusiei, care odată cu anexarea Crimeii a dovedit că este capabilă de astfel de acțiuni destabilizatoare, este mai bine să existe o „opoziție rapidă“.

„Vreau să construiesc un dialog real cu Rusia, care este o țară pe care o respect, o țară europeană,  dar trebuie să avem o Europă care să se poată apăra pe cont propriu, fără să se bazeze doar pe Statele Unite“.

Cu toate acestea, el consideră că Rusia ar putea fi o amenințare și că Europa ar trebui să fie capabilă să se apere mai bine singură, iar, în acest caz, o forță de intervenție comună pentru misiunile de criză este imperios necesară.

Cancelarul german Angela Merkel susține ideea unei forțe de intervenție rapide, dar consideră  că ar trebui să facă parte din „structura cooperării în domeniul apărării“.

Dar, până acum, nu există o voință comună din partea țărilor europene și nici putere economică pentru a compensa în apărare puterea brută a Statelor Unite și a NATO.

O astfel de forță rămâne decizia suverană a guvernelor naționale. În prezent nu există decât o alianță de componente naționale antrenate să opereze împreună.

Dar ar putea Europa să se apere față de Rusia? Și ce amenințare pe termen lung reprezintă  China? Întrebări pe care Emmanuel Macron insistă să le pună „conservatorilor“ europeni.

___________

Articol realizat cu ocazia aniversării Zilei Franței - 14 iulie