Dar cât de uniți și de hotărâți sunt europenii în a schimba cursul față de Imperiul de Mijloc? Consiliul miniștrilor de externe din 17 octombrie își propunea să marcheze un moment de cotitură.
În documentul oficial de după întâlnire, China a fost descrisă nu doar ca un ”concurent”, potrivit liniei oficiale de până acum. De data aceasta, se vorbea despre un „concurent dur”. Un cuvânt care poate schimba multe atitudini.
Documentul a vorbit despre „evitarea transformării dependențelor în vulnerabilități”, iar cei 27 au convenit să „colaboreze mai strâns cu Statele Unite, să consolideze apărarea împotriva amenințărilor cibernetice și hibride, să diversifice lanțurile de aprovizionare în afara Chinei și să aprofundeze în același timp legăturile cu țările din zona Indo-Pacificului”.
Într-adevăr, state din regiune precum Vietnam ar fi satisfăcute de cooperarea cu europenii pentru a scăpa din strânsoarea marelui vecin chinez.
În plan politic, Uniunea Europeană și-a propus să lanseze mesaje mai puternice către Beijing, în privința Taiwanului. Iar aceste mesaje ar trebui însoțite de măsuri de ordin economic.
Un răspuns la declarația liderului chinez Xi Jinping de la congresul Partidului Comunist, potrivit căreia nu exclude folosirea forței pentru preluarea insulei, la un moment dat.
Sfârșitul iluziilor...
Reuniunea liderilor europeni a marcat – sau ar trebui să marcheze - un moment al trezirii.
Congresul comuniștilor chinezi nu a mai lăsat loc pentru iluzii. Xi Jinping și-a consolidat puterea, foarte probabil pentru tot parcursul vieții. Dezvoltarea impetuoasă a Chinei în ultimele trei decenii nu a dus la o mai mare deschidere a țării.
Xi a modificat constituția pentru a elimina limitarea mandatelor prezidențiale și în jurul lui a fost construit un cult al personalității nemaivăzut din vremea lui Mao.
Congresul de la Beijing s-a soldat cu întărirea controlului lui Xi Jinping asupra partidului, prin înconjurarea liderului numai de loialiști. Orice urmă de opoziție de partid a fost eliminată. În plus, congresul marchează întărirea controlului partidului asupra societății și economiei chineze.
Mult timp, liderii europeni s-au arătat de-a dreptul vrăjiți de afacerile pe care le puteau încheia cu gigantul chinez. Vizitele reciproce, la cele mai înalte niveluri, se soldau cu contracte de miliarde și miliarde de dolari.
Europa și-a deschis piețele, fără a vedea – sau făcându-se că nu vede – protecționismul chinezesc la el acasă. Ceea ce este posibil pentru companiile chineze pe teren european este de neimaginat pentru europeni în Imperiul de Mijloc. Europa este o piață liberă. China, nici pe departe.
Europenii au acceptat, de asemenea, subvenționarea puternică a produselor chinezești, care intră în concurență neloială cu cele europene. Au închis ochii la încălcările grosolane ale drepturilor omului și au asistat la construirea în China a unei dictaturi demne de o distopie, bazată pe înalte tehnologii și inteligență artificială. Acest tip de control total asupra societății devine un pericol pentru toate democrațiile.
Primul semnal de alarmă a venit în timpul pandemiei, când Europa a înțeles cât de dependentă este de lanțurile de aprovizionare din China și s-a văzut în situația jenantă de a fi subiect al diplomației măștilor, un PR umilitor pus la cale de Beijing pentru a-și ascunde responsabilitatea în răspândirea pandemiei.
Astăzi, cancelariile europene par să fi înțeles pe deplin că, pentru China, dezvoltarea economică nu a fost gândită pentru a scoate națiunea din înapoiere și a constitui alianțe globale – ci pentru a finanța un nou tip de imperialism.
După ultimul congres al partidului a devenit clar: întregul efort economic pare acum subordonat scopului politic și anume confruntarea cu Occidentul.
Iar europenii au tot dreptul să fie îngrijorați de dependența comercială față de China și cea energetică față de Rusia. Or, dacă scuturarea de dependența față de resursele rusești se dovedește, pe cât de necesară, pe atât de dureroasă, oare ce se va întâmpla în cazul Chinei?
Germania pare să joace pe cont propriu
Dar unitatea europeană nu pare atât de puternică pe cât au încercat să transmită miniștrii de externe reuniți la Luxemburg.
Berlinul, de exemplu, preferă totuși să joace individual. Cancelarul german Olaf Scholz vizitează China la începutul lui noiembrie, aducând cu el o importantă delegație de afaceri. Și aceasta, la doar câteva luni după ce, într-o vizită în Japonia, cancelarul a subliniat nevoia diversificării rutelor comerciale, pentru a scăpa de dependența de China.
Citește și: Cum a devenit Simona Halep „suspectă” pentru Agenția Antidrog. Două decizii bizare ale sportivei
Mai mult, Scholz a trecut peste avizele negative a șase dintre ministerele guvernului său, plus avizul negativ al Comisiei europene, pentru a aproba un controversat acord prin care gigantul comercial chinex Cosco urmează a prelua o participare de 25% într-unul dintre terminalele portului german Hamburg.
Această mișcare face să se ridice multe sprâncene, la Bruxelles și în capitalele naționale, preocupate de pericolul reprezentat de alianța dintre China și Rusia. Mulți se tem că Berlinul comite acum aceeași greșeală pe care a făcut-o în cazul dependenței de gazul rusesc.
Citește și: Surpriză. Ne așteaptă facturi mai mici. Prețul energiei se prăbușește la jumătate în doar 2 luni
Pe acest fond, un scandal diplomatic a intervenit între Belgia și China, după ce ministra de externe de la Bruxelles, Hadja Lahbib a avertizat asupra riscurilor deschiderii porturilor europene către China. Într-un interviu publicat la 10 octombrie, de ziarul francofon L’Echo și cel de neerlandez De Tijd,șefa diplomației belgiene a admis că belgienii ar trebui să fie mai atenți cu investițiile chineze în porturile Zeebrugge și Antwerpen și, împreună cu partenerii din UE, să-și reducă dependența față de China.
”Navele civile pot fi modificate pentru a deveni potențial nave militare. Trebuie să ne gândim la asta și să fim foarte atenți”, a afirmat ea stârnind, furia chinezilor. Potrivit unor telegrame diplomatice văzute de jurnaliștii de la Politico, un oficial chinez a cerut retragerea interviului, lucru pe care Ministerul Afacerilor Externe al Belgiei l-a refuzat categoric.
Dar chinezii dețin participații nu doar în porturile belgiene Antwerpen și Zeebrugge, ci și în porturile franceze Le Havre și Dunkerque, precum și în Spania, Italia, Turcia și Grecia.
Între timp, în 27 octombrie, noua strategie de apărare a Pentagonului definește China drept o amenințare pe termen lung. Rusia rămâne o amenințare serioasă pentru Statele Unite și țările aliate, mai ales din cauza potențialului nuclear. Însă, din perspectiva americană, China rămâne singura pere care își dorește să remodeleze sistemul global și este și capabilă de acest lucru.
