Luna trecută, Poliția iraniană pentru Moralitate a arestat-o pe Mahsa Amini, o tânără kurdă în vârstă de 22 de ani care venise la Teheran cu părinții și fratele la cumpărături.
Ea a fost arestată în parc, pe motiv că hijabul nu-i acoperea tot părul. Era cu fratele ei, iar acesta a cerut înțelegere pentru că nu erau obișnuiți cu strictețea din capitală. În zadar.
Potrivit unei martore, fata a fost bătută încă din duba poliției. La scurt timp a fost dusă la spital în comă, dar, sub condiția anonimatului, personalul medical a declarat că era deja moartă când a ajuns la spital.
Moartea fetei a declanșat cele mai ample proteste, care s-au întins la toate categoriile sociale, incluzând femei, studenți, chiar și copii de școală generală.
Este cea mai mare mișcare împotriva regimului mullahilor de la Teheran.
Dowlat Nowrouzi, reprezentanta Consliului Național al Rezistenței Iraniene (NCRI) în Marea Britanie și consilieră a președintei Maryam Rajavi, a avut amabilitatea să ne acorde un interviu în exclusivitate despre ce se întâmplă în Iran.
După cum se poate vedea în videoclipurile și mesajele publicate pe rețelele de socializare, femeile iraniene joacă un rol decisiv în aceste proteste din Iran. Ce le-a determinat pe femeile iraniene să nu se mai teamă și să fie pioniere în proteste?
Da, este adevărat. Regimul actual este un regim misogin. Prin urmare, este firesc ca femeile să își asume rolul de lider împotriva unui astfel de regim.
De altfel, opoziția iraniană este condusă de o femeie, Maryam Rajavi. Iar femeile joacă roluri-cheie în mișcarea de opoziție Mujahedinii Khalk (PMOI/MEK). Zeci de mii de femei și-au dat viața pentru libertate în ultimele patru decenii. Majoritatea covârșitoare dintre ele au fost afiliate la PMOI/MEK.
Motivul se datorează celor peste patru decenii de luptă a poporului iranian împotriva dictaturii religioase, condusă de mișcarea sa de rezistență organizată PMOI/MEK, pentru libertate și democrație. Peste 120.000 de persoane au fost executate, inclusiv 30.000 de prizonieri politici masacrați în vara anului 1988 pentru credința lor în democrație.
Principalul obiectiv al poporului iranian în revoluția din 1979 a fost răsturnarea dictaturii șahului Mohammad Reza Pahlavi și dobândirea libertății.
Însă, din cauza faptului că liderii opoziției democratice au fost executați sau întemnițați de către agenții SAVAK ai șahului, rețeaua clericală condusă de Khomeini a profitat pentru a înșela publicul, a deturnat revolta populară și a deturnat revoluția pentru democrație, instaurând o teocrație.
La scurt timp, femeile și opoziția democratică au devenit principalele victime și ținte ale acestora. Sub pretextul religiei, mullahii au impus mai întâi vălul obligatoriu și o serie de politici misogine asupra femeilor pentru a instituționaliza represiunea. Au construit treptat un nou aparat represiv numit IRGC și Forțele Basigi pentru a zdrobi drepturile fundamentale ale întregului popor iranian.
Tortura brutală și uciderea Mahsei Amini, în vârstă de 22 de ani, aflată în custodia poliției morale represive a regimului, a declanșat o situație explozivă în Iran care a dus la proteste și demonstrații masive.
Ulterior, unitățile de rezistență PMOI/MEK, conduse în special de femei, s-au așezat în fruntea luptei pentru a mobiliza și a extinde protestele și revoltele la nivel național în peste 154 orașe importante din toate cele 31 de provincii ale Iranului, împotriva regimului criminal, pentru a apăra libertatea, demnitatea, drepturile omului, egalitatea și democrația oamenilor.
Regimul este pe ultima sută de metri. Situația din Iran se află într-o stare explozivă.
Corupția sa sistemică, criza economică, prețurile care cresc vertiginos, inflația în creștere, milioane de șomeri, peste 80% sub pragul sărăciei, continuarea atrocităților și represiunii, terorismul în interiorul și în afara Iranului, rachetele balistice și programul secret de arme nucleare, TREBUIE SĂ SE TERMINE.
Liderul religios Khamenei și președintele Ebrahim Raisi se confruntă cu ample proteste și revolte la nivel național din partea tuturor sectoarelor societății, care atestă în mod clar faza de cădere a regimului și aspirația poporului iranian de a instaura o republică democratică, cu separarea religiei de stat.
Cum și cine organizează protestele în Iran, care s-au extins până acum în peste peste 154 de orașe, știut fiind că regimul este foarte brutal cu disidenții și capii revoltelor?
Este important de știut că până și oficialii regimului au mărturisit că peste 96% din poporul iranian nu sprijină acest regim.
Protestul inițial a fost început de către popor, tinerii în special, unitățile de rezistență PMOI/MEK și rețeaua lor socială, în fața spitalului Kasra din Teheran, unde MahsaAmini a murit la 16 septembrie. A fost urmat de demonstrații uriașe în orașul Saqqez din provincia Kurdestan, unde Mahsa Amini a fost înmormântată.
De atunci, s-a mobilizat și s-a extins treptat cu eforturile tuturor oamenilor din diferite sectoare ale societății, unitățile de rezistență PMOI/MEK și rețeaua lor socială, precum și tinerii din diferite orașe au reușit să prelungească și să extindă revolta.
Principalele sloganuri care cer schimbarea regimului și scandările „Jos Khamenei”, au fost inspirate de Unitățile de Rezistență. Aceste unități au jucat un rol vital în răspândirea mișcării de protest în peste 154 de orașe din întreaga țară.
Participanții sunt în majoritate kurzi? Protestele continuă în ciuda riscurilor. Au fost raportate zeci de victime. Câte victime sunt în realitate și pe ce bază sunt numărate?
Protestele au început în toate orașele din provincia Kurdistan, dar s-au răspândit ca un foc în alte părți ale țării, în peste 154 de orașe din toate cele 31 de provincii. În primele 11 zile de revoltă, cel puțin 200 de persoane au fost ucise și cel puțin peste 10.000 au fost arestate.
Ce legătură au Consiliul Național al Rezistenței din Iran și președinta Maryam Rajavi cu evenimentele în curs de desfășurare?
Rețeaua Moujahedin-e-Khalq (MEK) este principala componentă a coaliției NCRI. MEK din interiorul Iranului are un rol important în instigarea, conducerea și în conceperea sloganurilor din timpul revoltei.
Doamna Rajavi are un rol important în inspirarea protestatarilor și în obținerea de sprijin internațional pentru cererile lor. Contul ei de Twitter și pozițiile sale publice cu privire la eveniment sunt repere care arată calea către schimbarea regimului și instaurarea democrației în Iran.
În nord-vestul Iranului, în Oshnavieh, s-a raportat că „rebelii” controlează orașul, iar autoritățile s-au retras. Cât poate dura acest „control”?
Au existat ciocniri majore între protestatari și forțele de represiune în diferite zone ale orașului, dar miza este mult mai mare, la Teheran, capitala, unde, cel puțin în 96 de zone, forțele represive se confruntă cu greu cu protestatarii furioși și determinați.
Este aceasta o oportunitate pentru MEK de a ajuta acum la răsturnarea regimului mullahilor, sau credeți că este doar un alt protest furios, așa cum au mai fost și înainte și apoi s-au calmat?
Poporul iranian și mișcarea sa de rezistență organizată, condusă de MEK/PMOI, au fost mai hotărâți și mai angajați ca oricând să răstoarne dictatura religioasă și să instaureze o democrație adevărată în Iran.
Această revoltă este foarte diferită din mai multe puncte de vedere față de revoltele anterioare. Revoltele din 2017 și 2019 nu au fost doar proteste furioase, ci au cerut în mod clar schimbarea regimului și s-au străduit în această direcție.
În timp ce cele două revolte anterioare au fost motivate de nemulțumirile legate de costul ridicat al alimentelor de bază și de triplarea prețurilor la combustibil, revolta de acum se referă direct la drepturile fundamentale ale poporului iranian, la libertate și la democrație.
Încă de la începutul protestelor, sloganurile au fost împotriva lui Khamenei, liderul suprem al regimului. Simplul fapt că această revoltă continuă până acum, în ciuda brutalității forțelor de securitate, arată profunzimea furiei poporului și determinarea acestuia de a continua, indiferent de costurile pe care le-ar putea implica.
Indiferent de rezultat, acesta este un moment de răscruce în lupta poporului iranian împotriva fascismului religios aflat la putere. Sectorul bine educat s-a alăturat curentui principal pentru a aduce această schimbare. Ceasul nu se va întoarce înapoi.
Corpul Gardienilor Revoluției a emis o declarație în care promite să învingă „conspirația inamicului”. Cine este „inamicul”?
În general, este poporul iranian aflat în stradă împotriva lor. În special, ei se referă la Mujahedinii MEK/PMOI, de care se tem cel mai mult și pe care îi acuză că se află la originea tuturor problemelor lor, inclusiv a actualei revolte. Dar aceste declarații au ca scop să pregătească terenul pentru o represiune masivă, precum cea din 2019, în urma căreia au fost uciși peste 1.500 de protestatari.
Este evident că forțele de represiune sunt destul de demoralizate, iar pretențiile lor de a deține controlul au avut un impact redus asupra moralului și hotărârii protestatarilor.
La ce vă așteptați de la președintele Ebrahim Raisi?
Ebrahim Raisi este unul dintre principalii oficiali direct responsabili pentru masacrul din 1988 din închisori, în care aproximativ 30.000 de prizonieri politici, majoritatea membri sau susținători ai MEK, au fost spânzurați pe baza unei fatwa a lui Ruhollah Khomeini, fondatorul regimului.
Odată cu numirea acestuia în funcția de președinte, am asistat la o creștere dramatică a numărului de execuții, mai mult decât dublu anul trecut.
Iar în ceea ce privește acțiunile extrajudiciare, toată lumea a văzut complotul dejucat de asasinare a fostului consilier pentru securitate națională al SUA, John Bolton, și înjunghierea scriitorului britanic Salman Rushdie.
Cum este viața unui opozant iranian în Europa? Vă simțiți în siguranță?
Disidenții, inclusiv eu, nu se simt niciodată în deplină siguranță cu regimul, indiferent cine este președinte.
Oficialii din cadrul NCRI au fost, de asemenea, ținta operațiunilor de supraveghere și de capturare/ucidere atunci când așa-numitul moderat Hassan Rouhani era președinte.
Iar un diplomat de rang înalt al regimului, cu sediul la Viena (consulul Assadolah Assadi - n.r.), execută acum 20 de ani într-o închisoare din Belgia, după ce a fost condamnat împreună cu trei complici pentru că a încercat să arunce în aer Summitul Mondial pentru un Iran Liber organizat de NCRI în 2018, în apropiere de Paris. Așadar, terorismul este în ADN-ul regimului, indiferent cine este președintele.
Mențineți contactul cu opozanții regimului din alte țări, inclusiv din România?
Bineînțeles, avem contacte cu disidenții care simpatizează cu programul NCRI, iclusiv din România, unde mica comunitate iraniană este activă pentru a face publice atrocitățile regimului și pentru a obține sprijin pentru cauza libertății și democrației în Iran.
Cum apreciați aceste legături? Ce așteptări aveți de la țările UE, inclusiv de la România, în circumstanțele actuale?
Ne așteptăm ca lumea să fie alături de poporul iranian. UE a emis o declarație în care își exprimă îngrijorarea față de această situație. Dar poporul iranian așteaptă să se facă mult mai mult.
Liderii țărilor europene și comunitățile internaționale trebuie să condamne cu fermitate reprimarea violentă a IRGC, Basigi și a forțelor represive îmbrăcate în civil ale regimului mullahilor.
Khamenei, Raisi și alți oficiali implicați sunt responsabili pentru uciderea protestatarilor. Cei arestați arbitrar sunt supuși la torturi grave. Liderii de la Teheran trebuie să fie urmăriți penal pentru crime împotriva umanității.
Poporul iranian, în special unitățile de rezistență, are dreptul legitim de a face tot ce poate pentru a se apăra împotriva forțelor represive și a centrelor de represiune ale mullahilor.
Ambasadele regimului iranian trebuie să fie închise și, mai ales, UE nu trebuie să sacrifice principiile democrației și drepturilor omului pentru interese comerciale pe termen scurt.
România poate să condamne regimul, să susțină poporul iranian și să-și cheme acasă ambasadorul de la Teheran pentru a-și arăta protestul.
Cum credeți că va arăta Iranul peste, să zicem, cinci ani?
Ar fi surprinzător ca acest regim să fie încă la putere. Mullahii sunt pe ducă și cu siguranță sper să ne întâlnim într-o republică democratică liberă în Iran mult mai curând decât peste cinci ani.
Cum credeți că va arăta Iranul după răsturnarea regimului mullahilor?
Din punctul meu de vedere, o republică democratică liberă, conformă cu „Planul în 10 Puncte” elaborat de Maryam Rajavi, președinta aleasă a principalei coaliții de opoziție, Consiliul Național al Rezistenței Iranului (NCRI), și inginer metalurg.
Planul prevede alegeri libere, sufragiu universal, egalitate de gen, abolirea tuturor formelor de discriminare împotriva minorităților etnice și religioase, angajamentul față de Carta ONU pentru drepturile omului și CEDAW, coexistența pașnică cu toți vecinii Iranului, o republică non-nucleară în Iran, abolirea tuturor legilor Sharia și a pedepsei cu moartea.
Acest plan în 10 puncte a fost susținut de peste 4.000 de parlamentari din Europa, Parlamentul European, Orientul Mijlociu și Statele Unite ale Americii.
