Festivalul focului - Ceaharşanbe Suri - se sărbătoreşte de marţi până vineri, înainte şi după ultima noapte de miercuri a anului după calendarul iranian, în care 2021 începe abia pe 20 martie.
Ritualurile tradiţionale includ sărituri peste foc pentru purificare şi alungarea duhurilor rele; cei care sar strigă "îţi dau galbenul meu (culoarea bolii - n. red.) şi iau roşul tău (culoarea vieţii)".
Citește și: Harry a vorbit cu William și cu tatăl lor, Prințul Charles, după declarațiile lui Meghan
Tineretul iranian sărbătoreşte intens cu această ocazie de câţiva ani, în ciuda avertismentelor autorităţilor Republicii Islamice, care consideră că este un obicei păgân. Petardele şi focurile de artificii sunt resimţite ca o eliberare de rigorile impuse de clerul şiit, arată AFP.
Trei oameni și-au pierdut viața în timpul Festivalului focului
Conform unui purtător de cuvânt al serviciului naţional de urgenţă, practica periculoasă a săriturilor peste foc a provocat de data aceasta trei decese şi 1894 de accidentări. Din 19 februarie au mai murit încă şase oameni în evenimente legate de acelaşi festival; oficialul a lăsat să se înţeleagă că au fost incidente la pregătirea materialelor pirotehnice.
Citește și: Colecția de filme capitaliste a lui Ceaușescu, descoperită la Buftea: Borsalino, Mad Max și Ben-Hur
În 2020, sărbătoarea focului a fost interzisă la Teheran şi în mai multe provincii, din cauza epidemiei de coronavirus. Şi anul acesta, poliţia a interzis adunările festive de marţi noaptea în capitală din acelaşi motiv, dar potrivit jurnaliştilor de pe teren ai AFP restricţia a fost încălcată în mai multe locuri din oraş.
"În situaţia de acum, când toată lumea este stresată sau îngrijorată din cauza coronavirusului, nu e rău, e chiar excelent (să sărbătorim), după părerea mea. Eu una am venit aici în seara asta ca să scap de stres", a declarat o femeie în vârstă de 38 de ani, în apropierea căreia se dansa, într-un parc, pe muzică pop iraniană, potrivit Agerpres.