Fethullah Gulen, clericul acuzat de Erdogan de lovitură de stat, a murit în SUA. Clericul turc Fethullah Gulen, acuzat de preşedintele turc că s-ar fi în spatele unei tentative de lovitură de stat din 2016, a murit în SUA, unde locuia, la vârsta de 83 de ani, relatează media turce şi un site asociat cu Gulen.
Gulen a construit o puternică mişcare islamică în Turcia şi dincolo de graniţele ţării, numită şi mişcarea "Hizmet", dar ulterior a devenit un rival al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan şi s-a stabilit în SUA.
Fethullah Gulen, clericul acuzat de Erdogan de lovitură de stat, a murit în SUA
Herkul, un site care publică predicile lui Fethullah Gulen şi care este interzis în Turcia, a anunţat pe X că predicatorul a murit duminică seară într-un spital în care era tratat.
Gulen a fost în trecut un aliat al lui Erdogan dar cei doi au devenit mai târziu rivali. Erdogan l-a acuzat pe Gulen şi mişcarea sa că au fost în spatele tentativei de lovitură de stat la care au luat parte militari controlaţi de anumite elemente din armată, care au utilizat avioane, tancuri şi elicoptere.
Circa 250 de oameni au murit în timpul tentativei de lovitură de stat din Turcia din 15 iulie 2016. Fethullah Gulen a trăit în exil autoimpus în SUA din 1999, fiind stabilit în Pennsylvania. După tentativa de lovitură de stat din 2016, SUA au refuzat solicitările Ankarei ca Gulen să fie extrădat în Turcia, conform Agerpres.
Citeşte şi: Politicieni români și ONG-uri, solidari cu ziaristul turc a cărui expulzare este cerută de Erdogan
Turcia i-a retras cetăţenia turcă lui Fethullah Gulen în 2017, iar mii de persoane din rândurile mişcării Gulen au fost arestate în Turcia după tentativa de lovitură de stat.
În urmă cu câţiva ani, un val de apurări condus de Erdogan lovea România. Doi diplomați turci au fost expulzați din țară, pe baza unei liste dictate de autoritățile de la Ankara. Unul dintre ei a fost dat dispărut la puțină vreme după ce statul român i-ar fi refuzat cererea de azil politic.
Pe 8 iulie, puterea politică de la Ankara a dat publicității „Decretul numărul 701“, care are 461 de pagini și conține numele a 11.000 de funcționari turci din întreaga lume care urmau să fie expulzați în Turcia.
Citeşte şi: Cum se desfășoară epurările lui Erdogan pe care Dăncilă le legitimează
Singura lor vină era aceea că ar simpatiza cu mișcarea Hizmet, a clericului musulman Fethullah Gülen, identificat de președinte turc, Recep Tayyip Erdoğan, drept dușmanul său de moarte. La extrem a fost ce s-a întâmplat în Republica Moldova vecină.
Omul de afaceri moldovean Vlad Pahotniuc a considerat că e o afacere bună și i-a livrat șapte profesori de la Chișinău. Unul dintre foștii adjuncți ai Serviciului de Informații și Securitate (SIS), din Republica Moldova, Alexandru Baltaga, a fost reținut pentru 72 de ore și pus sub învinuire, iar directoarea Biroului Migrație și Azil, Olga Poalelungi, a fost pusă sub învinuire și s-a cerut suspendarea sa provizorie din funcție
Deutsche Welle relatează că la 6 septembrie 2018, șapte profesori turci ai Liceului „Orizont”, din Chișinău, au fost luați de forțele speciale, din familiile lor, și trimiși în pușcărie, în Turcia, „deciziile fiind luate cu scopul asigurării securității naţionale”, se menționa într-un comunicat al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova.