Fost șef Aman: Israelul a fost implicat în asasinarea generalului iranian Soleimani

DE Adina Mutăr | 21.12.2021 - 21:01
Israelul a fost implicat în asasinarea generalului iranian Soleimani/foto: evening standard
Israelul a fost implicat în asasinarea generalului iranian Soleimani/foto: evening standard

Israelul a jucat un rol în asasinarea comandantului militar iranian Qassem Soleimani, a dezvăluit un fost șef al serviciilor secrete militare Aman.

SHARE

Generalul Soleimani, șeful forței de elită Al Quds a Iranului și creierul strategiei regionale de securitate, a fost ucis într-un atac aerian al SUA în ianuarie 2020, lângă aeroportul internațional al capitalei Irakului, Bagdad.

„Asasinarea lui Soleimani este o mare realizare. Principalii noștri inamici sunt iranienii”, a spus fostul șef al Aman, generalul Tamir Hayman, fiind pentru prima dată când un oficial israelian de rang înalt confirmă rolul Israelului în atacul SUA asupra mașinii generalului iranian, potrivit ynet.

„În mandatul meu pot fi remarcate două asasinate semnificative și importante”, a adăugat Hayman, referindu-se la asasinarea lui Soleimani și a liderului organizației Jihadul Islamic, Baha Abu al-Ata, în 2019.

Citește și

„Conspirația audio”: Zarif se destăinuie că John Kerry i-a spus despre atacurile Israelului în Siria

Ministrul de Externe, Javad Zarif: Iranul este condus de Gărzile IRGC la ordinul Rusiei

 

Israelul a furnizat americanilor informații-cheie despre mișcările generalului iranian, inclusiv pentru urmărirea telefonului mobil al lui Soleimani.

Potrivit unui raport Axois, fostul președinte Donald Trump a fost nemulțumit la vremea respectivă de nivelul de implicare a Israelului în asasinat.

Potrivit lui Hayman, Israelul a efectuat mai multe operațiuni pentru a perturba proliferarea armelor iraniene, de care era răspunzător Soleimani, reușind în mare măsură să oprească consolidarea poziției Iranului în Siria.

„Am zădărnicit multe moduri ale Iranului de a face contrabandă cu arme și bani, ceea ce i-a împiedicat pe iranieni să se înrădăcineze în Siria”, a spus el.

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te