Franța interzice manifestațiile împotriva violențelor poliției din cauza epidemiei de coronavirus

DE Alexandru Pop | 06.06.2020 - 11:26
Proteste la Paris/FOTO: hotnews.ro
Proteste la Paris/FOTO: hotnews.ro

Autorităţile franceze au interzis manifestaţiile organizate sâmbătă, la Paris, împotriva violenţelor poliţieneşti, reamintind interdicţia în vigoare a adunărilor mai mari de zece persoane din cauza pandemiei de noul coronavirus, relatează AFP citată de Agerpres.

SHARE

Apeluri la participare la manifestaţii au fost lansate pe reţelele sociale, fără un anunţ prealabil al organizatorilor, a subliniat prefectul poliţiei din Paris, Didier Lallement, într-un comunicat. Manifestaţiile ar urma să aibă loc pe esplanada Champ de Mars, în apropiere de turnul Eiffel, arată Hotnews.

"Aceste adunări, care pot reuni numeroase persoane, nu sunt autorizate, conform decretului din 31 mai 2020 privind starea de urgenţă sanitară, care a interzis orice adunare în spaţiul public a mai mult de zece persoane", a reamintit prefectul poliţiei.

Didier Lallement a interzis deja vineri alte două manifestaţii prevăzute să aibă loc sâmbătă, începând de la ora 15.00, în faţa ambasadei SUA la Paris, în semn de omagiu pentru George Floyd, un afro-american de 46 de ani asfixiat de un poliţist alb la Minneapolis.

Marţi, o manifestaţie interzisă de prefectul poliţiei a mobilizat la Paris cel puţin 20.000 de persoane la apelul comitetului de susţinere a familei lui Adama Traoré, un tânăr de culoare care a murit în 2016 după ce a fost arestat de jandarmi în regiunea pariziană.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te