Nicicând nu este timpul potrivit pentru a muri. Dar moartea lui Mihail Gorbaciov, ultimul lider al Uniunii Sovietice și laureat al Premiului Nobel pentru Pace, datorită contribuției sale la sfârșitul Războiului Rece, a ținut parcă să contrazică această idee.
Fostul lider reformist al Uniunii Sovietice a lăsat ca moștenire sfârșitul confruntării dintre cele două blocuri rivale și reducerea semnificativă a amenințării nucleare, eliberarea de totalitarism și opresiune a unei mari părți a omenirii, reunificarea pașnică a Germaniei.
Națiunile din Europa Centrală și de Est care au reușit să adere la Uniunea Europeană au traversat o perioadă de stabilitate și bunăstare cum n-au mai cunoscut în istorie.
Cu toate acestea, Mihail Gorbaciov este criticat și chiar disprețuit în propria țară tocmai pentru că reformele sale au dus, în cele din urmă, la prăbușirea Uniunii Sovietice.
Dar tocmai dispariția sa inspiră în această perioadă dezbaterile despre Rusia de azi a lui Vladimir Putin și războiul ei de agresiune declanșat împotriva Ucrainei. Dar și despre viitorul Federației Ruse, izolată diplomatic, supusă sancțiunilor internaționale și, mai cu seamă, acoperită de rușine.
Vrând să reformeze comunismul printr-o politică de deschidere, transparență și democratizare – ceea ce s-a dovedit imposibil – Mihail Gorbaciov i-a grăbit sfârșitul. Ce viitor va asigura Rusiei, în cele din urmă, un regim precum cel al lui Vladimir Putin, bazat pe autocrație, teroare și propagandă până la negarea realității?
Gorbaciov a înțeles falimentul, Putin îl neagă
Un prim contrast: Gorbaciov a înțeles falimentul în care intrase Uniunea Sovietică: economie ineficientă, un sistem militar incapabil să mai țină pasul cu rivalii capitaliști, resurse secătuite de războiul din Afganistan.
Reformele lui Gorbaciov au încercat salvarea sistemului, inclusiv prin „seducerea“ Occidentului, odată cu încetinirea unei curse a înarmărilor pe care URSS n-o mai putea susține.
De partea sa, propaganda lui Putin pretinde că a reconstruit Rusia și a readus-o în rândul puterilor mondiale. Până într-acolo încât consideră că are dreptul să-și ceară partea sa, fie și prin intermediul forței.
Președintele
Mihail Gorbaciov
a permis națiunilor
să-și definească
singure viitorul
Însă regimul Putin nu vrea să vadă eșecul militar din Ucraina, refuză să accepte că patronează un sistem corupt și ineficient, ale cărui probleme sunt mult amplificate de sancțiunile economice.
În ultimele două decenii, Federația Rusă a obținut venituri imense de pe urma exploatării resurselor energetice. A încercat să facă din acestea chiar o armă strategică, după cum s-a văzut foarte clar după declanșarea invaziei asupra Ucrainei.
Dar a eșuat în încercarea de a se moderniza – dacă a încercat cu adevărat vreodată. Oricum ar fi, cu toți petro- și gazodolarii, Rusia n-a devenit un Dubai al Nordului. Dar sub regimul Putin nu are cine să recunoască eșecul.
Gorbaciov a permis tranziții pașnice, Putin distruge și ucide
Al doilea contrast: Gorbaciov a permis națiunilor să-și definească singure viitorul. Ar fi putut să nu o facă – avea toate mijloacele să intervină brutal.
Sigur, georgienii și lituanienii, primele națiuni din cadrul URSS care s-au ridicat pentru independență, în 1990 și 1991, au tot dreptul să susțină contrariul.
Totuși, Gorbaciov a permis procesul democratic din Polonia, negociat în 1989 la Masa Rotundă, cu toate că lideri ultraconservatori precum Nicolae Ceaușescu i-au cerut să conducă o intervenție a Tratatului de la Varșovia.
Rând pe rând, în acel 1989, națiunile central și est-europene au răsturnat regimurile comuniste și au instalat guvernări democratice. Germania s-a reunificat. Totul, fără violență.
Doar în România, răsturnarea a fost sângeroasă - și asta pentru că așa a vrut dictatorul de la București. Apoi, în 1991, după puciul ratat de la Moscova, republicile din cadrul URSS și-au proclamat independența. Din nou, un proces fără vărsare de sânge.
De partea sa, regimul Putin își ucide oponenții din interior. El neagă dreptul națiunilor de a-și decide viitorul și de a lua propriile opțiuni strategice. A sprijinit represiunea declanșată de dictatorul Alexander Lukașenko împotriva manifestanților pentru democrație, după alegerile din 2020.
Acum, respinge dreptul Ucrainei de a opta pentru calea euro-atlantică. De fapt, neagă chiar existența națiunii ucrainene, pe care și-a propus să o anihileze.
Mai mult: una din condițiile puse la sfârșitul anului 2021, pentru a nu da drumul câinilor războiului, a fost retragerea NATO pe aliniamentele din 1997. Aceasta a fost o negare a opțiunii națiunilor din centrul și estul Europei.
Și acum, o privire spre viitorul Rusiei
Da, comunismul și Uniunea Sovietică s-au prăbușit pentru că Mihail Gorbaciov a refuzat să ucidă pentru a se menține la putere.
Dar, dincolo de aceasta, cauza principală a falimentului a fost aceea că oamenii n-au mai crezut în sistem. Că toate miturile propagandei s-au prăfuit.
Venit la putere la capătul unui deceniu de haos și abuzuri, Vladimir Putin a promis restaurarea unei Rusii puternice și respectate în lume. Printr-un acord nescris cu societatea, aceasta a renunțat la unele atribute ale democrației în schimbul
stabilității.
Cu timpul, regimul Putin s-a transformat într-o adevărată tiranie.
Dar aceasta nu-i poate împiedica pe ruși să vadă și să înțeleagă, în cele din urmă, adevărul - așa cum s-a întâmplat, odinioară, cu oamenii sovietici.
Dezastrul militar din Ucraina nu mai poate fi acoperit mult timp de propagandiștii televiziunilor de stat. Sancțiunile economice vor evidenția mai repede și mai clar eșecul modernizării Rusiei. Criza de încredere se va instala, în timp.
Acea criză de încredere care a dus și la căderea URSS.
De data aceasta, însă, Vladimir Putin este gata să ucidă pentru putere. Ceea ce deosebește fundamental lumea de azi de cea a anilor 1989-1991.
