Manifestaţia a fost una autorizată, dar ar fi trebuit să se desfăşoare cu un număr limitat de participanţi, până la ora locală 13.30, scrie news.ro.
Cu bannere în mâini, manifestanţii s-au strâns în Malieveld, zonă verde din oraş, pentru un “sit-in”.
Poliţia a anunţat pe Twitter că s-a adresat de mai multe ori protestatarilor, avertizându-i în privinţa riscurilor, şi le-au cerut să părăsească locul protestului, însă fără succes.
“La ordinul autorităţilor, poliţia face acum arestări”, au precizat forţele de ordine.
Manifestanţii au început să se disperseze cu puţin înainte de ora 15.00.
Poliţia a adus un tun de apă pentru a-l folosi împotriva protestatarilor. Au intervenit şi poliţişti călare.