„Persoanele returnate s-au străduit să supraviețuiască și să își asigure nevoile de bază într-o țară decimată de conflicte”, a declarat HRW, cu sediul în New York, într-un raport de 72 de pagini intitulat „Viața noastră este ca moartea: returnarea refugiaților sirieni din Liban și Iordania.”
Potrivit raportului: „Siria nu este sigură pentru întoarcere”.
Grupul pentru drepturile omului a intervievat 65 de repatriați sau membri ai familiei și „a documentat 21 de cazuri de arestare și detenție arbitrară, 13 cazuri de tortură, trei răpiri, cinci omoruri extrajudiciare, 17 dispariții forțate și un caz de violență sexuală”.
Grupul a vorbit, de asemenea, cu trei avocați din Siria, Iordania și Liban și patru cercetători și experți în Siria, plus reprezentanți ai ONG-urilor, precum și ai agențiilor ONU și umanitare din Iordania și Liban.
„UNHCR, agenția ONU mandatată să ofere protecție internațională și asistență umanitară refugiaților, susține că Siria este nesigură și că nu va facilita întoarcerea în masă în absența unor condiții clare de protecție, deși va facilita returnările voluntare individuale”, a comunicat agenția.
„Toate țările ar trebui să protejeze sirienii împotriva returnării lor pentru a face față violenței, a torturii și trebuie stopată returnarea forțată în Siria”.
Conform raportului, unele țări „promovează returnarea”.
Danemarca a creat „un precedent periculos”
HRW a dat vina pe Danemarca pentru că a creat „un precedent periculos din interiorul Uniunii Europene prin eliminarea statutului de protecție temporară pentru refugiații din Damasc și din mediul rural al Damascului”.
„Danemarca ar trebui să abroge decizia de a elimina protecția temporară a refugiaților sirieni din Damasc și din provinciile Damascului și statele membre europene nu ar trebui să introducă nicio legislație similară”, a adăugat aceasta.
Liban a adoptat „măsuri coercitive și abuzive”
Potrivit raportului, atât Libanul, cât și Iordania i-au întâmpinat pe refugiați la începutul conflictului din Siria în 2011. Pe măsură ce numărul refugiaților a crescut în Liban, Beirut a început să adopte „măsuri coercitive și abuzive”.
Raportul spune: „Autoritățile din Liban au o agendă agresivă pentru returnări, cu decrete și reglementări menite să îngreuneze viața refugiaților sirieni și să-i preseze să plece”.
Cu privire la Iordania, se spune în raport, țara „nu a făcut presiuni publice pentru repatrieri organizate la scară largă și a acordat câteva oportunități de muncă refugiaților sirieni. Dar închiderea unor categorii importante de locuri de muncă pentru cetățeni limitează locurile de muncă pe care sirienii le pot ocupa”.
„Cei care se întorc în Siria din Liban și Iordania sunt adesea sub presiune extremă, cu informații limitate despre condițiile din interiorul țării.”
Raportul a solicitat guvernelor donatoare internaționale să „își folosească efectul de levier împotriva practicilor cum ar fi deportările sumare și returnările forțate, ceea ce înseamnă o încălcare a obligațiilor de nereturnare într-un loc în care ar putea face față amenințărilor la adresa vieții și libertății lor. ”
„În timp ce ostilitățile au mai scăzut în ultimii ani, Guvernul sirian a continuat aceleași abuzuri împotriva cetățenilor care i-au determinat să fugă în primul rând, inclusiv detenție arbitrară, maltratare și tortură”.
