Românii își fac deja planuri de concediu pentru vara lui 2021, după ce majoritatea țărilor au ieșit din lockdown-ul impus de pandemia de COVID-19. În ce condiții vor putea merge românii în vacanță în afara țării? În timp ce Bulgaria nu condiționează în niciun fel intrarea în această țară, în majoritatea locurilor este nevoie de un test PCR negativ pentru COVID sau de adeverință de vaccinare, scrie Hotnews.ro.
După data de 1 iulie, în statele Uniunii Europene va intra în vigoare "pașaportul verde", pe care șapte țări din blocul comunitar îl utilizează deja. Disponibil în format digital sau pe hârtie, acest certificat va reprezenta o dovadă a faptului că o persoană a fost vaccinată împotriva COVID-19, a obținut un rezultat negativ la test sau s-a vindecat în urma infecției.
CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV Interlopul Rechinu este protejat în Mexic. Nu poate fi extrădat chiar dacă a fost arestat
Condiții de intrare în Grecia
Prezintă un test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore anterior intrării pe teritoriul elen.
CITEȘTE ȘI: Nicușor Dan promite că va elibera prima bandă prin noua strategie de parcare
Prezintă o dovadă care atestă efectuarea unui vaccin autorizat împotriva COVID-19, cu condiția să fi trecut minimum 14 zile de la efectuarea rapelului (în cazul unui vaccin efectuat în două doze) sau a dozei unice (pentru vaccinul efectuat în doză unică). Documentul care atestă efectuarea vaccinării trebuie să fie redactat în limba engleză.
Prezintă o dovadă emisă de către un laborator autorizat în statul de proveniență prin care se confirmă faptul că persoanele au fost diagnosticate pozitiv cu COVID-19, într-o perioadă cuprinsă între 2 și 9 luni anterior datei sosirii în Republica Elenă. Documentul care atestă infectarea cu virusul SARS-CoV-2 poate fi redactat în limbile engleză, spaniolă, italiană, germană, franceză sau rusă.