Sâmbătă, ochii lumii vor fi ațintiți asupra Westminster Abbey, când regele și regina vor lua parte la ceremonia de încoronare, în cadrul căreia vor fi expuse câteva dintre cele mai prețioase comori ale națiunii, printre care Coroana Sfântului Eduard, Roba Regală și Globul Suveranului.
Încoronarea regelui Charles al III-lea. Evenimenul regal care face din Londra, „capitala planetei”
Obiectele sacre și neprețuite fac parte din Bijuteriile Coroanei - cele mai prețioase comori ale națiunii - care sunt păstrate de rege pentru țară și sunt păzite sub pază armată în Turnul Londrei.
Charles Farris, istoric public și expert în bijuteriile coroanei și în istoria încoronărilor, a declarat pentru Sky News că podoabele de încoronare vor juca un "rol foarte central" în cadrul ceremoniei.
Regele Charles al III-lea s-a născut la Palatul Buckingham din Londra, la 14 noiembrie 1948, fiind primul copil al reginei Elisabeta a II-a (1926-2022) şi al prinţului consort Philip, duce de Edinburgh (1921-2021), din cei patru ai cuplului regal.
Citește și: Noul atacator din Serbia, capturat. Este fiul unui ofițer al armatei sârbe. A tras cu un Kalașnikov
Charles are o soră, pe Anne, Prinţesă Regală (n. 15 august 1950) şi doi fraţi, Andrew, duce de York (n. 19 februarie 1960) şi Edward, în prezent, duce de Edinburgh (n. 10 martie 1964). Charles Philip Arthur George a fost botezat la 15 decembrie 1948, în Sala de Muzică a Palatului Buckingham, de către Arhiepiscopul de Canterbury, Geoffrey Fisher, notează https://www.royal.uk/.
Mama sa, prinţesa Elisabeta a fost proclamată regină, la 6 februarie 1952, la vârsta de 25 de ani, în urma morţii tatălui său, regele George al VI-lea.
Citește și: Primarul din Corbeanca, reținut pentru corupție, plătește rate de 7.000€ la venituri de 2.000€/ lună
Prinţul Charles a devenit, astfel, moştenitor al tronului şi a preluat titlul de duce de Cornwall, fapt reglementat de un document al regelui Edward al III-lea din 1337, precum şi mai multe titluri nobiliare scoţiene: duce de Rothesay, conte de Carrick, baron de Renfrew, lord de Isles, prinţ şi Mare Steward al Scoţiei.
Prinţul Charles avea patru ani atunci când a participat la ceremonia de încoronare a mamei sale, regina Elisabeta a II-a, care a avut loc la 2 iunie 1953.
Micul prinţ a început şcoala la "Hill House" din West London, la 7 noiembrie 1956, părinţii săi excluzând studiul cu profesori particulari. După 10 luni, a devenit intern la Şcoala pregătitoare "Cheam" din Berkshire. În iulie 1958, pe când acesta învăţa la "Cheam", regina i-a acordat titlurile de prinţ de Wales şi conte de Chester.
În aprilie 1962, prinţul a început primul semestru la Gordonstoun, şcoală aflată lângă Elgin, Scoţia, pe care o urmase cu ani în urmă şi tatăl său, ducele de Edinburgh. În 1966, Charles a petrecut două semestre ca student la Timbertop, Melbourne, Australia.
Când s-a întors la Gordonstoun, pentru ultimul său an, prinţul a fost numit tutore al şcolii (şef). Prinţul, care trecuse deja şase O-Levels (Ordinary Level), a obţinut şi A-Levels (Advanced Level qualifications), precum şi nota B la istorie şi C la franceză, împreună cu o distincţie pentru o lucrare specială opţională de istorie în iulie 1967.
A început să studieze, în 1967, arheologia şi antropologia la Colegiul Trinity al Universităţii din Cambridge. Şi-a schimbat opţiunea în a doua jumătate a specializării, îndreptându-se spre istorie. A obţinut licenţa în 1970, potrivit sursei amintite.
Charles Philip Arthur George a fost învestit, la 1 iulie 1969, cu titlul de prinţ de Wales, de regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Ceremonia s-a desfăşurat la Castelul Caernarfon, regiunea Gwynedd (nordul Ţării Galilor).
Înainte de învestitură, prinţul petrecuse un trimestru la Universitatea Wales din Aberystwyth, unde a învăţat să vorbească galeza. În ziua de 11 februarie 1970, şi-a ocupat locul cuvenit în Camera Lorzilor.
A început pregătirea militară la Colegiul Cranwell "Royal Air Force - RAF'' din Lincolnshire (martie 1971), devenind pilot. Prinţul efectuase, la cererea sa, o serie de exerciţii de zbor, în timp ce se afla la studii la Cambridge. În septembrie 1971, s-a îndreptat spre o carieră în marina militară.
După un curs de şase săptămâni la Colegiul Marinei Regale din Dartmouth, a efectuat stagiul la bordul distrugătorului HMS Norfolk şi a două fregate. S-a calificat ca pilot de elicopter în 1974, înainte de a se alătura echipei 845 Naval Air Squadron de pe portavionul HMS Hermes. La 9 februarie 1976, prinţul a preluat, pentru o perioadă de nouă luni, comanda căutătorului de mine HMS Bronington.
Prinţul Charles s-a căsătorit cu Lady Diana Spencer (n. 1 iulie 1961 - m. 31 august 1997), la 29 iulie 1981, la Catedrala St. Paul. Lady Diana a devenit prinţesă de Wales. Cuplul princiar a avut doi fii: William Arthur Philip Louis (n. 21 iunie 1982) şi Henry Charles Albert David (n. 15 septembrie 1984).
Prinţul şi prinţesa de Wales au efectuat turnee în străinătate şi au avut multe angajamente împreună în Marea Britanie. La 9 decembrie 1992, prim-ministrul, John Major, a anunţat Camera Comunelor că prinţul şi prinţesa de Wales au convenit să se separe.
Divorţul s-a pronunţat la 28 august 1996. Prinţesa, considerată un membru al familiei regale, a continuat să locuiască la Palatul Kensington şi să îşi desfăşoare activitatea publică pentru o serie de organizaţii de caritate.
La 31 august 1997, Lady Diana şi-a pierdut viaţa într-un accident de maşină la Paris. În ziua înmormântării, prinţul de Wales şi-a însoţit fiii, prinţul William, în vârstă de 15 ani şi prinţul Harry, în vârstă de 12 ani, în drumul către Westminster Abbey, unde a fost depus trupul prinţesei de Wales.
În procesiunea funerară, au fost însoţiţi de prinţul consort Philip, duce de Edinburgh şi de fratele prinţesei Diana, Earl Spencer. Prinţul de Wales a cerut presei să respecte intimitatea fiilor săi, pentru a le permite să ducă o viaţă normală.
În anii care au urmat, cei doi fraţi şi-au însoţit tatăl într-un număr limitat de angajamente oficiale în Marea Britanie şi în străinătate. Prinţul William, în prezent, prinţ de Wales, s-a căsătorit la 29 aprilie 2011, cu Kate Middleton, şi au trei copii: prinţul George (n. 2013), prinţesa Charlotte (n. 2015) şi prinţul Louis (n. 2018).
Prinţul Harry, duce de Sussex, s-a căsătorit cu Meghan Markle la 19 mai 2018 şi au, la rândul lor, doi copii: Archie Mountbatten-Windsor (n. 2019) şi Lilibet Mountbatten-Windsor (n. 2021). În 2020, ducii de Sussex s-au retras din rândul membrilor activi ai casei regale britanice şi s-au mutat în SUA.
La 9 aprilie 2005, prinţul Charles s-a căsătorit, în cadrul unei ceremonii civile, cu Camilla Parker Bowles, care a primit titlul nobiliar de ducesă de Cornwall. O ceremonie religioasă a fost oficiată, apoi, la Capela Sf. George de la Castelul Windsor.
În calitatea sa de prinţ de Wales, Charles a susţinut relaţia specială cu serviciile armate, abordând trei acţiuni principale: promovarea rolului serviciilor armate în viaţa naţională, prin vizite operaţionale, îndatoriri ceremoniale şi activităţi comemorative în Marea Britanie şi în întreaga lume; sprijinirea bunăstării şi intereselor personalului, veteranilor şi familiilor acestora; menţinerea istoriei şi moştenirii serviciilor armate prin legături cu regimente, unităţi şi formaţiuni, atât în Marea Britanie, cât şi în jurul Commonwealth-ului.
Devenind prinţ de Wales la vârsta de nouă ani, regele Charles al III-lea a avut o relaţie lungă şi de durată cu Ţara Galilor, care continuă şi astăzi. A fost patronul unui număr de organizaţii şi asociaţii caritabile din Ţara Galilor, cum ar fi Colegiul Regal de Muzică şi Dramă din Ţara Galilor, Ty Hafan şi casa pentru copii din Ţara Galilor.
În Scoţia, ca prinţ de Wales, a avut de îndeplinit atât angajamente publice cât şi private, la Birkhall, pe moşia Balmoral din Aberdeenshire. Majestatea Sa este patronul mai multor organizaţii scoţiene, cum ar fi Scottish Chamber Orchestra, Royal Conservatoire of Scotland, Scottish Wildlife Trust, Aberdeen Angus Cattle Society, Glasgow School of Art şi Gordon Highlanders Museum.
Majestatea Sa Regele a vizitat în mod regulat Irlanda de Nord şi multe dintre organizaţiile sale de caritate, precum The Prince's Trust şi Business in the Community sunt active în această regiune. Regele este, de asemenea, patronul unor organizaţii de caritate precum Fundaţia Royal Ulster Constabulary GC şi Ulster Watercolor Society. În calitate de prinţ de Wales, a avut un interes deosebit pentru reproiectarea casei şi grădinilor de la Hillsborough şi i-a ajutat pe cei de la organizaţia "Historic Royal Palaces" în munca lor de transformare a castelului într-una dintre cele mai importante atracţii turistice din Irlanda de Nord.
Majestatea Sa este patronul unui număr de organizaţii specific englezeşti, cum ar fi Royal Shakespeare Company (RSC), Safer London Foundation, Mary Rose Trust, Sussex Cattle Society, Turner Society, Yorkshire Dales Millennium Trust, Age Concern England, Fundaţia Elgar şi Taste of the West, care promovează produse din sud-vestul Angliei.
În calitate de prinţ de Wales, Alteţa Sa Regală a călătorit în străinătate, în fiecare an, la cererea Biroului de Externe şi al Commonwealth-ului pentru a promova interesele diplomatice britanice, pentru a ridica statutul Regatului Unit în ţara vizitată şi pentru a promova excelenţa britanică.
Pe lângă sprijinirea Reginei în îndeplinirea rolului ei de şef de stat şi în calitate de antreprenor caritabil, prinţul de Wales a căutat, de asemenea, să promoveze şi să protejeze tradiţiile şi valorile, precum şi meritele ţării sale. Printre altele, această activitate a presupus, de-a lungul anilor: evidenţierea realizărilor sau a problemelor care, fără sprijinul său, ar putea primi o expunere redusă; sprijinirea comunităţilor rurale şi agricole din Marea Britanie; promovarea toleranţei şi a unei mai mari înţelegeri între diferite credinţe şi comunităţi; protejarea artelor şi promovarea meşteşugurilor tradiţionale şi a talentelor înscrise în patrimoniu.
Timp de peste cincizeci de ani, prinţul de Wales, astăzi regele Charles al III-lea, şi-a folosit poziţia unică de a susţine acţiunea pentru un viitor durabil. În contextul provocărilor globale care includ criza climatică, defrişarea şi poluarea oceanelor, prinţul a promovat sustenabilitatea pentru a se asigura că activele naturale de care depindem, printre altele, sol, apă, păduri, o climă stabilă şi stocurile de peşte, vor acoperi nevoile generaţiilor viitoare. De-a lungul deceniilor, prinţul de Wales a lansat o serie de iniţiative de durabilitate menite să ofere rezultate practice. La sfârşitul anului 2019, prinţul a lansat "Sustainable Markets Initiative". Pe lângă abordarea provocărilor de mediu, prinţul a promovat o abordare mai durabilă a planificării şi proiectării caselor şi comunităţilor în moduri care îmbunătăţesc mediul social, natural şi construit.
În urma proclamării sale ca rege al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Casa Regală efectuează o analiză a Patronatului Regal. Revizuirea va acoperi organizaţiile în care fostul suveran Elisabeta a II-a a fost patroana acestora şi acele organizaţii la care regele Charles al III-lea şi regina consoartă Camilla au fost conectaţi prin patronaj sau preşedinţie în calitate de prinţ de Wales şi ducesă de Cornwall.
Ca prinţ de Wales, Charles a manifestat un deosebit interes pentru România. A efectuat, începând cu anul 1998, o serie de vizite oficiale dar şi particulare în România, implicându-se în păstrarea patrimoniului cultural românesc, achiziţionând şi restaurând mai multe case vechi din mediul rural. Cea mai recentă vizită în România a fost la 25 mai 2022, având atunci întrevederi cu preşedintele şi cu premierul României, dar şi cu Custodele Coroanei române, Margareta. În prezent, are mai multe proprietăţi în România.
La 2 iunie 2015, a fost lansată Fundaţia "Prinţul de Wales", organizaţie caritabilă ce sprijină conservarea patrimoniului arhitectural, agricultura şi dezvoltarea durabilă în România. Principalul obiectiv al organizaţiei este dezvoltarea aptitudinilor profesionale în comunităţile rurale pentru a ajuta localnicii să îşi găsească mai uşor un loc de muncă. Fundaţia este parte a "The Prince's Charities Group" şi are sediul în Viscri, judeţul Braşov, localitate aflată în patrimoniul UNESCO.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, i-a conferit prinţului de Wales, la 29 martie 2017, Ordinul Naţional "Steaua României" în Grad de Mare Cruce, în semn de "preţuire pentru activitatea în România şi pentru promovarea imaginii acesteia în lume".
Prinţul Charles a rostit, la 10 mai 2022, primul său discurs al tronului, eveniment care deschide în mod oficial o nouă sesiune a Parlamentului Marii Britanii, în locul mamei sale, regina Elisabeta a II-a, în contextul problemelor de mobilitate cu care se confrunta aceasta. Purtând uniforma de amiral de marină, prinţul Charles a subliniat priorităţile Guvernului britanic, condus de prim-ministrul conservator Boris Johnson, care au inclus, printre altele, puterea de cumpărare, Irlanda de Nord sau "apărarea democraţiei" în lume, în special în Ucraina, potrivit AFP.
Prinţul Charles şi soţia sa, Camilla, au participat în perioada 21-24 iunie 2022, la Kigali, în Rwanda, la Summitul şefilor de stat şi de guvern din Commonwealth (CHOGM) în numele reginei Elisabeta a II-a, potrivit dpa. Prinţul Charles a preluat de mai mulţi ani din atribuţiile reginei Elisabeta a II-a, îndeplinind mai multe funcţii oficiale, atât în Marea Britanie, cât şi în străinătate.
Regina Elisabeta a II-a a încetat din viaţă la reşedinţa sa de la Balmoral, Scoţia, la 8 septembrie 2022. La 10 septembrie 2022, prinţul Charles a fost proclamat rege, sub numele de Charles al III-lea de către Consiliul de Ascensiune, într-o ceremonie urmată de salve de tun şi de citirea proclamaţiei în Londra şi în principalele oraşe ale Regatului Unit - Edinburgh în Scoţia, Belfast în Irlanda de Nord şi Cardiff în Ţara Galilor -, potrivit agenţiilor internaţionale de presă.
La 12 septembrie 2022, regele Charles al III-lea a susţinut primul său discurs în faţa camerelor reunite ale legislativului britanic, la Westminster Hall, conform Reuters, calificând parlamentul drept "instrumentul viu al democraţiei noastre". În discursul său, regele Charles al III-lea s-a angajat să domnească în mod "dezinteresat", aşa cum a făcut-o mama sa, Elisabeta a II-a, căreia i-a adus un omagiu, şi a promis să respecte "principiile constituţionale", potrivit EFE.
Înaintea funeraliilor reginei Elisabeta a II-a, ce au avut loc la 19 septembrie 2022, regele Charles al III-lea a întreprins un prim turneu oficial în Regatul Unit, care a cuprins Scoţia, Irlanda de Nord şi Ţara Galilor. Primul eveniment public de la încheierea perioadei de doliu regal după decesul reginei Elisabeta a II-a a avut loc la 3 octombrie 2022, când regele Charles al Marii Britanii, însoţit de regina consoartă Camilla, a acordat statutul de oraş localităţii Dunfermline, vechea capitală a Scoţiei, notează dpa.
Primele monede cu imaginea lui Charles al III-lea au intrat în circulaţie la începutul lunii decembrie 2022 şi au apărut în oficiile poştale din toată ţara. Primele bancnote cu chipul regelui Charles al III-lea au fost dezvăluite la 20 decembrie de Banca Angliei şi vor intra în circulaţie la jumătatea anului 2024 în Regatul Unit, relatează AFP. Cele circa 27 de miliarde de monede cu efigia reginei Elisabeta a II-a, care se află în prezent în circulaţie în Marea Britanie, vor rămâne valabile şi vor fi înlocuite doar atunci când vor fi deteriorate sau uzate.
Regele Charles al III-lea şi regina consoartă Camilla au efectuat în perioada 29-31 martie 2023, prima lor vizită în străinătate, când s-au deplasat în Germania. Cuplul regal a fost primit cu onoruri militare la Poarta Brandenburg, de către preşedintele german Frank-Walter Steinmeier.
Două premii prestigioase stabilite în timpul domniei reginei Elisabeta a II-a (1952-2022) şi conferite în numele său, au fost redenumite pentru a reflecta ascensiunea regelui Charles al III-lea. Premiul Reginei pentru Companie şi Premiul Reginei pentru Serviciul de Voluntariat au fost redenumite după proclamarea regelui Charles al III-lea, devenind Premiul Regelui pentru Companie (The King's Award for Enterprise) şi Premiul Regelui pentru Serviciul de Voluntariat (The King's Award for Voluntary Service).
Renumitul Premiu al Regelui pentru Companie celebrează realizările remarcabile ale companiilor din Marea Britanie şi este recunoscut la nivel internaţional. Premianţii din 2023 au fost anunţaţi la 21 aprilie, marcând ziua de naştere a fostului suveran Elisabeta a II-a, iar începând din 2024, vor fi anunţaţi la data de 6 mai, cu ocazia aniversării încoronării Regelui.
Înfiinţat cu 20 de ani în urmă, cu prilejul Jubileului de Aur al Reginei, Premiul Regelui pentru Serviciul de Voluntariat este cea mai înaltă distincţie acordată grupurilor de voluntari locali, în fiecare an fiind omagiate aproximativ 250 dintre acestea. Începând din 2023, premiile vor fi anunţate anual, la data de 14 noiembrie, ziua de naştere a regelui Charles al III-lea, potrivit https://www.gov.uk/.
Regele Charles al III-lea va participa la 17 iunie 2023, la puţin peste o lună de la ceremonia de încoronare, la parada anuală ocazionată de celebrarea aniversării sale, potrivit unui comunicat al Palatului Buckingham, preluat de agenţiile internaţionale de presă. Potrivit unei tradiţii de secole, suveranii britanici îşi sărbătoresc zilele de naştere de două ori: în particular, în ziua aniversării şi în cadrul unei ceremonii oficiale, organizată în iunie, atunci când condiţiile meteo sunt favorabile petrecerilor în aer liber.
Ceremonia "Trooping the colour" va reuni 1.400 de soldaţi, 200 de cai şi 400 de muzicieni şi se va desfăşura, conform tradiţiei, între Palatul Buckingham şi Horse Guards Parade. Parada se încheie, de obicei, cu o paradă aeriană la care asistă familia regală de la balconul Palatului Buckingham.