Inteligența Artificială, folosită la Vatican. Ce spune Papa Francisc despre utilizarea acesteia?

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 12.11.2024 - 10:42
Inteligența Artificială, folosită la Vatican. Ce spune Papa Francisc despre utilizarea acesteia? - Foto: Profimedia Images
Inteligența Artificială, folosită la Vatican. Ce spune Papa Francisc despre utilizarea acesteia? - Foto: Profimedia Images

Inteligența Artificială este folosită la Vatican. Papa Francisc a lansat un avertisment în legătură cu utilizarea ei.

SHARE

Inteligența Artificială este folosită la Vatican. Papa Francisc a lansat un avertisment în legătură cu utilizarea ei. 

Vaticanul a lansat luni noi servicii bazate pe inteligenţă artificială (AI) pentru Bazilica Sfântul Petru, care permit accesul virtual la comorile arhitecturale renascentiste, precum şi tururi optimizate pentru vizitatori, informează Reuters.

Inteligența Artificială, folosită la Vatican. Ce spune Papa Francisc despre utilizarea acesteia?

Noile experienţe au fost lansate înaintea "Anului Sfânt" al Bisericii Catolice sau Jubileului din 2025, marcat la fiecare sfert de secol.

''Sfântul Petru este asemenea unui cer înstelat într-o noapte de vară: te încântă cu splendoarea sa'', a spus cardinalul Mauro Gambetti, arhiparoh al Bazilicii Sfântul Petru, entuziasmat că noile instrumente vor permite o vizualizare mai bună acţionând asemenea unui telescop sau unei nave spaţiale.

În colaborare cu gigantul de tehnologie Microsoft, precum şi cu Iconem, o companie specializată în digitalizarea siturilor de patrimoniu, Vaticanul a lansat un nou website interactiv, o replică digitală a bazilicii şi două expoziţii bazate peAI.

Circa 40.000 - 50.000 de persoane vizitează în fiecare zi bazilica.

Un model 3D al Bazilicii Sfântul Petru a fost construit după ce bazilica a fost scanată cu ajutorul dronelor, camerelor de luat vederi şi laserelor. Datele au fost asamblate, elaborate şi completate cu ajutorul algoritmilor AI.

Dronele care au survolat bazilica pe timpul nopţii timp de patru săptămâni au realizat 400.000 de fotografii şi au colectat un volum de date echivalent unei coloane cu o înălţime de 6 kilometri de DVD-uri.

''Oferim Bazilica Sfântul Petru nu doar lumii întregi, ci unei noi generaţii, într-un limbaj mai accesibil vremurilor în care trăim'', le-a declarat reporterilor preşedintele Microsoft, Brad Smith.

Papa Francisc a recunoscut că AI-ul poate extinde accesul la cunoaştere, dar a avertizat în mod repetat că trebuie folosit exclusiv într-o manieră etică, în beneficiul umanităţii.

''Utilizarea corectă şi constructivă a potenţialului AI, care în mod cert este utilă, dar poate fi ambivalentă, depinde de noi'', a spus el luni, când i-a fost prezentat proiectul.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te