Iranul a negat "categoric" sâmbătă orice întâlnire între omul de afaceri american Elon Musk şi ambasadorul său la ONU şi şi-a exprimat "surpriza" faţă de mediatizarea chestiunii, potrivit agenţiei oficiale Irna, informează AFP.
Cotidianul New York Times a susţinut că omul de afaceri american Elon Musk, susţinător al preşedintelui ales Donald Trump, s-a întâlnit luni cu ambasadorul Iranului la ONU pentru a "atenua tensiunile" dintre Teheran şi Washington.
Citește și: Elon Musk, boss-ul Tesla, șef în guvernul SUA. A donat 120.000.000 $ pentru campania lui Trump
Ziarul american, care citează două surse anonime iraniene, precizează că întâlnirea de luni, la New York, între Elon Musk şi ambasadorul Amir Saeid Iravani a durat mai bine de o oră.
Iranul neagă categoric că Elon Musk a discutat la New York cu un diplomat iranian
Iranul "neagă categoric o astfel de întâlnire şi îşi exprimă surprinderea faţă de acoperirea presei americane", a indicat agenţia Irna, citându-l pe purtătorul de cuvânt al diplomaţiei iraniene, Esmail Baghai.
SUA şi Iran, cândva aliaţi apropiaţi, au rupt relaţiile diplomatice în 1980, la scurt timp după Revoluţia Islamică care a răsturnat dinastia Pahlavi susţinută de Washington.
Citrește și: Elon Musk, „generalul” lui Donald Trump? A intrat pe „firul roșu” de la Casa Albă cu Zelenski
În timpul primului său mandat de preşedinte (2017-2021), Donald Trump a fost arhitectul unei aşa-numitei politici de "presiune maximă" asupra Iranului şi a restabilit sancţiuni grele, pe care administraţia Biden le-a menţinut.
"Întâlnire ascunsă", "nouă cale diplomatică", "trădare" sau îndemn la a nu-i exagera importanţa sunt termenii în care a comentat sâmbătă presa din Iran această presupusă întâlnire, înaintea dezminţirii oficiale.