Iranul se gândeşte la o ripostă după asasinarea fizicianului nuclear Mohsen Fakhrizadeh

DE Valentin Mirică | Actualizat: 29.11.2020 - 18:59
Iranul se gândeşte la o ripostă după asasinarea fizicianului nuclear Mohsen Fakhrizadeh (Foto: Twitter)
Iranul se gândeşte la o ripostă după asasinarea fizicianului nuclear Mohsen Fakhrizadeh (Foto: Twitter)

Teheranul reflecta duminică la riposta sa în urma asasinării - atribuită Israelului - a unui eminent fizician nuclear iranian, căruia autorităţile i-au adus un omagiu religios special înainte de înhumare.

SHARE

În Parlament, deputaţii au semnat în unanimitate un apel la răzbunarea savantului, scrie news.ro

Într-un comunicat, ei reclamă de asemenea adoptarea unei legi prin care Iranul să înceteze să autorizeze Agenţia Internaţională a Energiei Atomice (AIEA) să inspecteze instalaţiile nucleare iraniene.

În Iran, Consiliul Suprem al Securităţii Naţionale este cel care deţine controlul asupra deciziilor în dosarul nuclear.

Mohsen Fakhrizadeh a fost ucis vineri, într-un atac cu o maşină-capcană, urmat de un atac armat asupra maşinii sale, potrivit Ministerului iranian al Apărării, care a prezentat victima ca fiind şeful Departamentului său de Cercetare  şi Inovaţie, însărcinat cu ”apărarea antiatomică”.

Israelul îl prezintă în schimb ca fiind conducătorul programului nuclear militar secret, a cărui existenţă Teheranul a dezminţit-o mereu.

În urma unei ceremonii speciale, în două dintre principallee locuri şiite din Iran - la Maşhad, în nord-est, şi Qom, în centru -, rămăşiţele cercetătorului urmau să fie aduse la Mausoleul Imamului Khomeiny, la Teheran, în cadrul unui nou omagiu.

Potrivit televiziunii de stat, înhumarea urmează să aibă loc luni, la Qom.

Iranul a acuzat Israelul că se află în spatele uciderii lui Fakhrizadeh.

Preşedintele Hassan Rohani a acuzat statul evreu că a încercat, astfel, să semene ”haosul” şi a ameninţat cu o ripostă ”la momentul potrivit”.

Însă el a avertizat totodată că Iranul nu nu va cădea în ”capcana” întinsă de către Israel.

După anunţarea victoriei lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale americane, Rohani şi-a multiplicat semnele unei deschideri, expriimându-şi voinţa de a salva ceea ce mai poate fi salvat din Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian.

Acest pact internaţional oferă Teheranului o relaxare a sancţiunilor internaţionale, în schimbul unor garanţii - verificate de AIEA -, menite să ateste natura exclusiv paşnică a programului său nuclear.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te