Israelul încurajează vaccinarea cu a treia doză de vaccin anti-COVID, în pofida moratoriului OMS

DE Daniel Toșa | 05.08.2021 - 15:41
Israelul încurajează vaccinarea cu a treia doză de vaccin anti-COVID, în pofida moratoriului OMS/FOTO: Unsplash

Premierul israelian, Naftali Benet, i-a încurajat joi pe cei cu vârsta peste 60 de ani să se vaccineze anti-COVID-19 cu a treia doză, în pofida moratoriului la care a făcut apel miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează EFE.

SHARE

„Doresc să reiterez că cei de peste 60 de ani care încă nu au primit a treia doză de vaccin sunt mai susceptibili la bolile grave şi, ferească Dumnezeu, la deces”, a declarat premierul Benet.

Cea de-a treia doză a început deja să fie administrată celor cu vârsta peste 60 de ani, iar joi s-a depăşit cifra de 260.000 de persoane vaccinate cu această doză suplimentară.

La jumătatea lunii iulie, Israelul a început să administreze a treia doză şi adulţilor cu boli autoimune.

Citește și: Poliția Română: Amendă și carnet suspendat 120 de zile pentru „comportament agresiv” în trafic

OMS a cerut miercuri suspendarea administrării celei de-a treia doze de întărire, precum şi amânarea vaccinării adolescenţilor din ţările bogate pentru a garanta furnizarea de vaccinuri ţărilor mai sărace.

Până în prezent, 80% dintre vaccinurile administrate a avut loc în ţările cu venituri mari şi medii, reprezentând mai puţin din jumătatea populaţiei mondiale.

Decizia guvernului israelian de a administra a treia doză intervine în plină escaladare a contagierilor cu varianta Delta a coronavirusului, deşi cifrele sunt încă mici dar în creştere.

Ministerul Sănătăţii a raportat peste 3.400 de cazuri în ultimele 24 de ore şi o creştere a numărului de spitalizări cu până la 241 de pacienţi, dintre care aproximativ 50 sunt conectaţi la ventilatoare.

Citește și: Borcea, în „tabără” la Olimp, cu șase din cei nouă copii ai săi. Valentina: Toţi copiii au părul lui

Premierul Benet i-a îndemnat la vaccinare şi pe cei care încă nu au dorit să se imunizeze - aproximativ un milion de persoane - la o populaţie de 9 milioane de locuitori.

Israelul care a condus campania timpurie şi rapidă de vaccinare a reimpus restricţii şi nu respinge posibilitatea revenirii la lockdown dacă morbiditatea este în creştere.

Purtarea măştilor sanitare a redevenit obligatorie în aer liber la reuniunile de peste 100 de persoane, precum şi în spaţiile închise.

A fost de asemenea redusă la 50 la sută prezenţa fizică la locurile de muncă în sectorul de stat, iar companiile private sunt îndemnate să facă acelaşi lucru.

De la începerea pandemiei, frontierele sunt închise pentru turişti şi sunt impuse restricţii de călătorie cetăţenilor şi rezidenţilor din Israel.

Spania, Argentina, Mexic, Brazilia, Marea Britanie, Turcia sau Rusia se află pe lista de interdicţie, nefiind permisă călătoria cetăţenilor israelieni în aceste state, sub ameninţarea unor amenzi de 1.250 de euro. De asemenea, cetăţenii acestor ţări nu pot intra în Israel, chiar dacă sunt vaccinaţi sau prezintă teste negative pentru COVID-19.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te