Istanbul: 10 milioane de votanți, chemaţi din nou la urne pentru a-şi alege primarul

DE Adelina Sahlean | 23.06.2019 - 12:48
Foto: News.ro
Foto: News.ro

Locuitorii oraşului Istanbul au fost rechemaţi la urne duminică pentru a-şi alege primarul, după anularea unui scrutin câştigat de un opozant al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres.

SHARE

Birourile de votare s-au deschis la orele 05:00 GMT. Circa 10,5 milioane de alegători înregistraţi la Istanbul se vor putea prezenta la urne până la orele 14:00 GMT.

Acest nou scrutin are loc la aproape trei luni după alegerile municipale din 31 martie, câştigate la Istanbul de o personalitate importantă a opoziţiei, Ekrem Imamoglu. Acesta l-a învins cu o diferenţă mică de voturi pe un apropiat al lui Erdogan, fostul premier Binali Yildirim.

Rezultatul a fost anulat după ce Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (islamo-conservator) al preşedintelui Erdogan a înaintat mai multe recursuri. Respingând aceste acuzaţii, opoziţia denunţă "un puci împotriva urnelor" şi vede în acest nou scrutin "o bătălie pentru democraţie".

Fiind mult mai important decât un scrutin municipal, votul din Istanbul are valoare de test pentru popularitatea lui Erdogan şi a partidului său, pe fondul unor mari dificultăţi economice cu care se confruntă Turcia. "Cine câştigă Istanbulul, câştigă Turcia", are obiceiul să spună preşedintele Erdogan.

Pentru Erdogan, este vorba de a păstra un oraş de peste 15 milioane de locuitori, capitala economică şi culturală a Turciei, controlată de tabăra sa vreme de 25 de ani. Pentru opoziţie - de a-i aplica lui Erdogan prima înfrângere majoră din 2003 până în prezent.

Însă, potrivit analiştilor, indiferent care va fi rezultatul scrutinului de duminică, preşedintele Erdogan va ieşi slăbit: fie el va suferi o nouă înfrângere umilitoare, fie el va înregistra o victorie umbrită de anularea alegerilor în martie.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te