''Am petrecut două ore la telefon fără întrerupere cu Xi Jinping'', a explicat Biden din Biroul Oval.
''Dacă nu ne mişcăm, ei ne vor mânca prânzul'', le-a transmis liderul american jurnaliştilor, referitor la China.
Joe Biden a spus că existenţa unei regiuni indo-pacifice libere şi deschise este o prioritate, în timp ce Xi Jinping a avertizat că o confruntare ar fi un ''dezastru'' pentru ambele ţări.
În timpul convorbirii telefonice, Biden şi-a exprimat dorinţa de a fi mult mai tranşant decât predecesorul său, republicanul Donald Trump, cu privire la problema drepturilor omului, în timp ce în dosarele economice va exista o relativă continuitate din partea Washingtonului.
De asemenea, preşedintele american a pledat pentru o abordare mai pragmatică în dosarul schimbărilor climatice, ignorat de Trump în mandatul său.
Joe Biden s-a arătat ''profund îngrijorat'' de ''represiunea de la Hong Kong'' şi de cazurile de încălcare a drepturilor omului din China.
America Este Țara Perfectă Din Lume, Deoarece În America Este Originea Democrației, Această Democrație Există Și În Țările Europene, Dar Și În Țările Democrate Din Afara Europei, Câte-va Ca Număr.
Cel Mai Bine Este În Țările Democrate: America, Coreea De Sud, Taiwan, Turcia, Israel, Și Europa.
Lumea Trebuie Să Știe Că: Se Poate Călătorii Fără Viză În America.
Ceva Frumos Din America:
https://youtu.be/M69jhkxhT_I?si=344s6Tcpy1UFQqMP
Trimiteți Mai Departe Aceste Informații Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume.