Preşedintele Joe Biden a comemorat miercuri marea foamete din anii 1930 din Ucraina sub regimul sovietic al lui Iosif Stalin, liderul american reafirmându-şi cu această ocazie sprijinul pentru Kiev în actuala confruntare cu Moscova, informează AFP.
Câteva milioane de ucraineni au pierit între 1932 şi 1933 ca urmare a colectivizării forţate a recoltelor care a fost decisă de liderul sovietic şi care i-a lăsat pe fermieri şi pe cei care depindeau de ei fără resurse alimentare.
Evenimentul cunoscut sub denumirea Holodomor, moarte prin înfometare în limba ucraineană, este comemorat în fiecare an în luna noiembrie.
Citește și: Patriarhul Daniel a făcut lumină: admite că s-a vaccinat împotriva COVID. Îl vor urma credincioșii?
"Onorăm şi aducem un omagiu solemn milioanelor de ucraineni nevinovaţi care au suferit şi au pierit în timpul Holodomorului", potrivit comunicatului preşedintelui Biden.
"Bărbaţii, femeile şi copiii care şi-au pierdut viaţa în timpul acestei foamete au fost victimele politicilor brutale şi ale actelor deliberate ale regimului lui Iosif Stalin", a adăugat preşedintele SUA.
Referindu-se la tensiunile actuale dintre Rusia preşedintelui Vladimir Putin şi regimul ucrainean susţinut de Occident, Joe Biden dă asigurări că "Statele Unite reafirmă, de asemenea, angajamentul nostru astăzi faţă de poporul Ucrainei şi sprijinul nostru neclintit pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei".
Citește și: Nuțu Cămătaru: Puteam prelua Steaua, dar nu am vrut. Pe Becali „l-am ținut cu bani și cu șmecherie”
Activitatea militară recentă a Rusiei la graniţele Ucrainei i-a alarmat pe aliaţii occidentali ai Kievului, care sunt îngrijoraţi de faptul că Moscova plănuieşte o invazie.
Kremlinul a respins în mod constant aceste acuzaţii, acuzând Occidentul că răspândeşte isterie şi dezinformare.
Armata ucraineană este angajată într-un conflict latent cu separatiştii susţinuţi de Rusia în regiunile Doneţk şi Lugansk din estul ţării.
Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea în 2014, potrivit Agerpres.