Kim Jong Un devine în mod oficial şef de stat şi comandant suprem al forţelor armate

DE Adelina Sahlean | 12.07.2019 - 13:24
Kim Jong Un/Foto: Nikkei Asian Review
Kim Jong Un/Foto: Nikkei Asian Review

Kim Jong Un a devenit în mod oficial şeful statului şi comandantul suprem al forţelor armate, potrivit prevederilor unei noi Constituţii, atribuţii care ar putea să faciliteze încheierea unui tratat de pace cu Statele Unite, relatează Reuters.

SHARE

Noua Constituţie, dezvăluită joi pe site-ul de informaţii de stat Naenara prevede că Kim, în calitate de preşedinte al Comisiei Afacerilor de Stat - un organ guvernamental creat în 2016 - este ”reprezentantul suprem al întregului popor coreean”, ceea ce înseamnă şef de stat, o funcţie pe care o cumulează cu cea de ”comandant suprem” al armatei.

Şeful statului era până acum preşedintele Adunării Populare Supreme, care exercită puterea legislativă.

Potrivit precedentei Constituţii, Kim era ”lider suprem” şi comandant al ”întregii forţe militare”.

”Kim visa să devină preşedinte al Coreei de Nord”, declară Kim Dong-yup, un profesor de la Institutul pentru Extremul Orient la Universitatea Kyungnam de la Seul.

Într-o încercare de a-şi elibera ţara de povara sancţiunilor economice internaţionale, Kim Jong Un a lansat anul trecut negocieri cu Statele Unite în vederea unei ”denuclearizări” a peninsulei coreene.

Statele Unite sunt reticente să încheie un tratat de pace cu Coreea de Nord, atât timp cât nu obţin concesii cu privire la programul nuclear nord-coreean, însă oficiali americani nu au exclus semnarea unui acord mai limitat, vizând să reducă tensiunile, deschizând birouri de legătură şi avansând către o normalizare a relaţiilor.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te