Le Point: Ce planuri are Iranul prin depășirea ratei admise de uraniu îmbogățit

DE Adelina Sahlean | 10.07.2019 - 12:22
Hassan Rouhani, presedintele Iranului/Foto: RFI România
Hassan Rouhani, presedintele Iranului/Foto: RFI România

Luni, 8 iulie, Iranul a anunțat că acum își îmbogățește uraniul la 4,5%. La 90%, combustibilul nuclear poate fi folosit pentru fabricarea bombei atomice, pe care Teheranul neagă că doreşte să o obţină, se arată într-o analiză publicată de cotidianul francez Le Point.

SHARE

Republica Islamică se pregătește să încalce unul dintre angajamentele sale în acordul nuclear iranian. Luni, după ce a depășit pragul de 300 de kilograme de uraniu slab îmbogățit stabilit în text, Teheranul a anunțat, tot luni, că a depășit nivelul de îmbogățire de 3,67% stabilit de acord.

„În această dimineață, luni, gradul de puritate al uraniului produs a ajuns la 4,5%”, a declarat Behrouz Kamalvandi, purtătorul de cuvânt al Organizației iraniene a Energiei Atomice, potrivit agenției semi-oficiale ISNA, citată de Rador.

Dacă atinge o rată de îmbogățire de 90%, uraniul poate fi utilizat pentru fabricarea unei bombe atomice, lucru pe care Iranul îl neagă formal. Dar aceste încălcări sunt cu atât mai răsunătoare cu cât Republica Islamică și-a respectat toate angajamentele de la semnarea acordului, în iulie 2015, potrivit rapoartelor multiple ale Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA).

„Această acțiune nu înseamnă sfârşitul acordului nuclear”, asigură, totuşi, o sursă diplomatică din Orientul Mijlociu. „Este vorba, mai presus de toate, despre un avertisment pentru partenerii noștri europeni. Nu mai puteam rămâne singurul partener care respectă integral partea sa din text, fără ca ceilalţi parteneri să facă nimic. A trebuit să acționăm pentru mândria noastră și să răspundem presiunii exercitate de poporul nostru”.

Semnat de Iran și de marile puteri (Statele Unite, China, Rusia, Marea Britanie, Franța și Germania), acum patru ani, acordul nuclear al Iranului se află într-o stare foarte proastă de la retragerea unilaterală Statele Unite, în mai 2018.

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te