Ambasada României în SUA a publicat un mesaj pe rețelele sociale, confirmând organizarea unui eveniment care va consfinți aderarea oficială a țării noastre la programul Visa Waiver.
Liber în America! Românii vor putea călători fără vize în SUA. Anunțul oficial de la Washington
„Eveniment de oficiere, la Washington, a intrării României în programul Visa Waiver. Secretarul pentru Securitate Internă al Statelor Unite, Alejandro Mayorkas și Ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, se întâlnesc vineri, 10 ianuarie 2025, pentru a consemna oficial aderarea României la programul american de scutire de vize.
Întâlnirea va avea loc la sediul Departamentului pentru Securitate Internă, în Washington, D.C”, a transmis Ambasada României.
Ce trebuie să știi dacă vrei să mergi în vacanță în SUA
Potrivit informațiilor oficiale, românii nu vor mai trebui să susțină interviuri la consulatele SUA, ceea ce simplifică semnificativ procedura de obținere a autorizației de călătorie.
Aceasta va putea fi obținută prin Sistemul Electronic pentru Autorizarea Călătoriilor (ESTA), fiind valabilă timp de doi ani, cu un cost de 21 de dolari.
„Vor exista beneficii importante: românii vor putea călători mai ușor, impulsionând astfel comerțul, investițiile și turismul. Desemnarea României în programul american de scutire de vize este o recunoaștere importantă a intereselor noastre comune economice și de securitate. Începând din acest moment, România își consolidează statutul de partener strategic al SUA”, a declarat ambasadorul Andrei Muraru.
Citește și: Românii vor putea călători în SUA fără viză! Muraru: Îndeplinim toate condițiile pentru Visa Waiver
România devine cel de-al 43-lea stat admis în programul Visa Waiver
România devine cel de-al 43-lea stat admis în programul Visa Waiver, după ce a îndeplinit criteriile stricte impuse de autoritățile americane. Printre acestea se numără o rată de refuz a vizelor sub 3% – atinsă în 2024 cu un procent de 2,61% – precum și implementarea unor măsuri legate de securitatea documentelor de călătorie, combaterea terorismului și migrației ilegale.
Împreună cu SUA, autoritățile române au lucrat încă din 2023 la un plan detaliat, care a inclus crearea unui comitet inter-instituțional și încheierea unor acorduri bilaterale de securitate, potrivit Observatornews.ro.
Citește și: Ce a făcut România pentru eliminarea vizei pentru SUA? Când se va întâmpla acest lucru?
Acest program permite cetățenilor statelor participante să călătorească în SUA fără viză pentru o perioadă de până la 90 de zile, în scop turistic sau de afaceri. Componenta de securitate rămâne esențială, implicând schimburi constante de informații în scopul combaterii terorismului și infracționalității transfrontaliere.
Prin includerea României în Visa Waiver, relațiile economice și diplomatice dintre cele două state sunt așteptate să se intensifice, marcând un nou capitol în parteneriatul strategic româno-american.