Liderul laburist, Jeremy Corbyn, e la 15 puncte sub Boris Johnson. Brexit incert

DE Octavia Constantinescu | 22.09.2019 - 21:21

O lovitură proaspătă pentru Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist. Conservatorii au 15 puncte în avans în sondaje, iar două treimi din public dezaprobă poziția partidului față de Brexit, scrie The Daily Mail.

SHARE

Conform unui sondaj Opinium, Conservatorii și-au consolidat poziția ca fiind cel mai popular partid printre alegătorii din Marea Britanie, în timp ce Laburiștii au pierdut trei puncte.

Concluziile vin în cel mai rău moment posibil pentru liderul laborist, în timp ce încearcă să-și dinamizeze partidul la Conferința anuală de la Brighton din această săptămână.

Dar spectacolul anual a avut un debut dezastruos pentru Corbyn, după o încercare eșuată a unuia dintre aliații săi de a-i lua lui Tom Watson funcția de vicepreședinte al partidului.

El se află și sub presiune pentru a-și schimba politica Brexit, exercitată de nucleul partidului său.

Ieri, s-a aflat că Jeremy Corbyn intenționează să lupte la următoarele alegeri, așteptate pe scară largă înainte de sfârșitul acestui an, pe un angajament de a organiza un al doilea referendum.

Însă nu a anunțat nicio schemă privind campania pentru acel referendum, ceea ce i-a atras critici din partea propriului partid.

Noul sondaj sugerează că majoritatea covârșitoare a alegătorilor consideră că poziția Partidul Laburist în ceea ce privește Brexit este neclară.

Ultimul sondaj al Opinium, publicat de Observator, îi așează pe Boris Johnson și Partidul Conservator cu 15 puncte înaintea Partidului Laburist al lui Corbyn.

Conservatorii au rămas la fel cu 37%, în timp ce Laburiștii au scăzut cu trei puncte până la 22%, Liberalii democrați sunt la 17%, iar Brexiterii, 12%, au scăzut un punct.

Aceste numere sunt similare cu cele înregistrate în 2017, înainte ca Theresa May să anunțe alegeri anticipate.

Surse oficiale anunță că Boris Johnson o să demisioneze luna viitoare, mai degrabă decât să cedeze cererilor de a amâna Brexit-ul.

Următoarele săptămâni sunt cruciale pentru perspectivele Regatului Unit de a asigura un acord.

Johnson a plecat la New York pentru a-și întâlni omologii europeni aflați la Adunarea Generală a ONU.  

Șeful de personal al premierului, Sir Eddie Lister, a fost trimis într-o misiune secretă de negociere la Dublin săptămâna trecută, vizând un compromis privind granița irlandeză.

În vizita sa de două zile în America,  Johnson va purta discuții cu cancelarul german, Angela Merkel, președintele francez, Emmanuel Macron și premierul irlandez, Leo Varadkar. Vor fi implicați și înalți oficiali ai UE, inclusiv președintele CE, Donald Tusk.    

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te