Locul în care canicula face prăpăd. Temperaturi de 48 grade, zeci de morți într-un oraș în 24 de ore. Douăzeci şi una de persoane au murit în 24 de ore în Beni Mellal, un oraş din centrul Marocului.
Locul în care canicula face prăpăd. Temperaturi de 48 grade, zeci de morți într-un oraș în 24 de ore
Asta în urma unui nou val de caniculă înregistrat în această ţară care se confruntă cu al şaselea an consecutiv de secetă, a anunţat, joi, Ministerul Sănătăţii.
Direcţia Generală de Meteorologie (DGM) a anunţat un val de căldură puternic, începând de luni până miercuri, în mai multe localităţi, cu temperaturi de până la 48 de grade Celsius, în special în Beni Mellal, anunță Agerpres.
Citește și: Culturile agricole din Moldova au fost puse la pământ de secetă. Fermierii vor fi în pierdere
"Majoritatea deceselor vizează persoane care suferă de boli cronice şi vârstnici, temperaturile ridicate contribuind la deteriorarea stării lor de sănătate şi conducând la decesul acestora", se arată într-un comunicat al Departamentului Regional de Sănătate.
Marocul a înregistrat recorduri de căldură iarna trecută, cu cea mai călduroasă lună ianuarie după anul 1940 (aproape 37 grade Celsius pe alocuri), potrivit DGM.
Citește și: VREMEA se schimbă radical joi, 25 iulie. Care sunt regiunile din România vizate de ploi torențiale
Creşterea temperaturilor ameninţă sectorul agricol, esenţial pentru economia naţională, şi rezervele de apă. Evaporarea apei a atins "un milion şi jumătate de metri cubi pe zi", a declarat ministrul Apelor, Nizar Baraka, la sfârşitul lunii iunie.