Marea Britanie a dat 20 de milioane de dolari pe teste din China care nu au funcționat

DE Adina Mutăr | 17.04.2020 - 16:44

În fața unei crize mondiale pentru materiale în lupta cu SARS CoV 2, oficialii britanici au jucat la noroc, cumpărând milioane de truse neprobate din China, iar acestea nu au funcționat, potrivit New York Times.

SHARE

Două companii chineze au oferit o propunere riscantă: două milioane de truse de testare la domiciliu, pentru detectarea de anticorpi pentru coronavirus, pentru cel puțin 20 de milioane de dolari, banii jos, da sau nu.

Prețul era foarte mare, tehnologia folosită pentru teste nu era probată, iar banii trebuiau plătiți în avans. În plus, cumpărărtorul urma să-și ridice încărcătura dintr-un depozit din China.

Cu toate acestea, oficialii britanici au acceptat oferta, ca să vină în întâmpinarea declarației premierului britanic, Boris Johnson, că teste rapide vor fi disponibile în farmacii în două săptămâni.

„La fel de simplu ca un test de sarcină”, anunța premierul britanic, Boris Johnson. „Are potențial de a schimba total jocurile.”

Cu o „mică” problemă. Testele nu au funcționat. Universitatea Oxford a probat că nu sunt suficient de precise.

O jumătate de milion de teste de la o firmă și 1,5 milioane de la altă sursă, 20 de milioane de dolari pe produse inutilizabile.

Acum, oficialii britanici dau din colț în colț să recupereze măcar o parte din bani.

Cele două companii chineze care oferă testele de anticorpi, AllTest Biotech și Wondfo Biotech, au asigurat că produsele lor respectă standardele de sănătate, siguranță și mediu stabilite de Uniunea Europeană, acuzându-i pe oficialii britanici că nu au înțeles că acestea sunt utile ca un supliment pentru pacienții care deja au ieșit pozitiv la coronavirus!

Ministerul de Externe britanic a expediat în grabă diplomați în China pentru a se asigura că aceste companii există cu adevărat și pentru a cere examinarea produselor.

Testele rapide pentru anticorpi sunt absolut necesare pentru următoarea etapă, permițând oficialilor din domeniul sănătății publice să evalueze răspândirea bolii și pe cei care au o anumită imunitate. După aceea, se poate decide unde și când pot fi ridicate blocajele ce paralizează actualmente societățile și economiile din cea mai mare parte a lumii.

Doar că testele de anticorpi pot, la ora actuală, să determine dacă un pacient este infectat, numai dacă nivelul de anticorpi este perceptibil, ceea ce apare în sânge după 20 de zile de la infecție. Până atunci, o persoană cu virusul ar testa negativ.

„Nu poți ridica blocarea atât timp cât nu testezi masiv”, a subliniat Nicolas Locker, profesor de virologie la Universitatea din Surrey.

„Atâta timp cât Guvernul nu testează în comunitate, vom rămâne în blocaj.”

Dar la orizont nu se întrevede posibilitatea unor teste rapide care să fie și concludente.

În prezent, Germania testează cel mai mult în Europa, în laborator, făcând 120.000 de teste pe zi. Marea Britanie face mai puțin de 20.000 de teste pe zi, oficialii promițând că se va ajunge la 100.000 pe zi până la sfârșitul lunii.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te