BBC: Marea Britanie poate anula Brexit fără acordul celorlalți membri UE

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 10.12.2018 - 11:51
Curtea Europeană de Justiție
Curtea Europeană de Justiție

Curtea Europeană de Justiție a hotărât că Regatul Unit poate anula Brexitul fără permisiunea celorlalți 27 de membri ai UE. Judecătorii CEJ au stabilit că acest lucru ar putea fi făcut fără a modifica termenii aderării Marii Britanii.

SHARE

Decizia Curții Europene de Justiție a fost luată cu o zi înainte de votul din Camera Comunelor  în privința acordului stabilit de Theresa May pentru ieșirea din UE. Deputații sunt deja așteptați să respingă propunerile în timpul votării care va avea loc marți noaptea.

Un grup de politicieni anti-Brexit au argumentat faptul că Marea Britanie ar trebui să poată opri unilateral procesul de ieșire din Uniunea Europeană, dar li s-au opus guvernul și chiar reprezentanții UE.

Corespondentul BBC de la Bruxelles, Adam Fleming, a declarat că hotărârea este „o opțiune reală și viabilă" și care ar putea „influența câțiva parlamentari" cu privire la modul în care votează. Acesta a adăugat că „ar trebui să se schimbe multe în politica britanică" pentru ca Marea Britanie să rămână în UE, iar Theresa May și guvernul ar trebui să-și schimbe mentalitatea pentru a o transforma într-o „realitate politică".

Citește și Brexit, la un pas de dezastru!

Un înalt oficial CEJ - avocatul general - a declarat săptămâna trecută că a fost de acord cu faptul că Marea Britanie ar trebui să-și schimbe poziția față de plecarea din UE. Opinia sa nu este obligatorie din punct de vedere juridic, dar instanța tinde să-i urmeze sfaturile în majoritatea cazurilor, notează BBC.
Militanții anti-Brexit speră că victoria lor în instanță va spori șansele ca procesul de ieșire din UE să fie anulat complet, eventual printr-un alt referendum. Ei cred că mesajul pe care decizia CEJ îl transmite este faptul că deputații nu se confruntă cu o alegere între a accepta afacerea lui May sau ieșirea din UE fără acord, dar că există și alte opțiuni, iar procesul poate fi oprit.

Cazul a fost adus la CEJ de un grup de politicieni, inclusiv reprezentanții MSP din Scoția, Andy Wightman și Ross Greer, europarlamentarul SNP Alyn Smith și deputatul Joanna Cherry și deputații europeni  David Martin și Catherine Stihler, care au fost sprijiniți de Jolyon Maugham QC of the Good Law Project. 

Ei au primit un impuls major săptămâna trecută, când unul dintre avocații generali ai Curții Europene de Justiție, Manuel Campos Sanchez-Bordona, a emis o declarație care le-a susținut poziția.

Campos Sanchez-Bordona a afirmat că este de părere că dacă o țară decide să părăsească UE, ar trebui să aibă, de asemenea, puterea de a-și schimba opinia în timpul procesului de ieșire de doi ani, prevăzut la articolul 50 din Tratatul UE și asta fără consimțământul celorlalte state ale UE.
Dar  posibilitatea revocării deciziei ar fi supusă "anumitor condiții și limite". Aceasta include retragerea deciziei parlamentară și respectarea „principiilor bunei credințe și a cooperării sincere ... pentru a preveni abuzul în cadrul procedurii". 

Avocații guvernului britanic au susținut însă că acest caz este pur ipotetic, deoarece „Marea Britanie nu intenționează să-și retragă notificarea", iar judecătorii CEJ ar fi trebuit să refuze să se pronunțe asupra acesteia, potrivit BBC.

Aceștia au susținut, de asemenea, că politicienii din spatele acesteia au dorit să folosească cazul drept "muniție politică pentru a fi folosiți și pentru a exercita presiuni asupra parlamentului britanic".
Cazul a fost inițial dus la Curtea de Sesiune din Edinburgh, care în cele din urmă a fost de acord să o transmită CEJ. Au fost respinse două încercări ale guvernului britanic de a contesta trimiterea la tribunalul european, iar cazul a fost audiat de toți cei 27 de judecători CEJ luna trecută.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te