Marea Britanie vrea să ajungă la 500.000 de teste COVID-19 pe zi

DE Andrei Vasilescu | 17.07.2020 - 22:10

''Priviţi la alte ţări în jurul lumii, toţi putem vedea foarte clar cum evoluţia poate fi rea dacă nu continuăm să respectăm regulile, dacă nu continuăm să ţinem acest lucru sub control'', a spus preierul Boris Johnson la un briefing de presă la Downing Street.

SHARE
Boris Johnson a spus că speră că Marea Britanie s-ar putea întoarce la normalitate înainte de Crăciun, programând o ridicare treptată a restricțiilor, dar a avertizat că țara încă trebuie să se pregătească pentru ce e mai rău, relatează Reuters. Premierul britanic Boris Johnson a anunţat totodată o investiţie de circa 3 miliarde de lire sterline (3,3 miliarde de euro) pentru alocarea mai multor resurse serviciului naţional de sănătate (NHS).
 
Pentru a menţine epidemia sub control, guvernul britanic şi-a stabilit ca obiectiv creşterea capacităţii de testare pentru COVID-19, astfel încât la sfârşitul lunii octombrie să fie efectuate zilnic cel puţin 500.000 de teste, o parte din suma de 3 miliarde de lire fiind alocată în acest scop.
 
Boris Johnson a anunţat vineri şi următoarele etape de relaxare a restricţiilor antiepidemice, manifestându-şi speranţa ''unei reveniri la normal cel mai devreme în noiembrie, probabil în jurul Crăciunului''. Sălile de spectacole, cazinourile, patinoarele, centrele de înfrumuseţare şi sălile de bowling se vor redeschide la 1 august.
 
Începând din septembrie se vor redeschide şcolile, liceele şi after-school-urilor. De la toamnă se vor putea organiza căsătorii cu participarea a maxim 30 de persoane, precum şi conferinţe şi evenimente pe stadioane.
Dar Johnson a ţinut să precizeze că toate aceste relaxări sunt condiţionate de evoluţia epidemiei. ''Sperăm la cel mai bun scenariu, dar trebuie să ne pregătim pentru ce este mai rău'', a punctat el.
 
Pe de altă, şeful executivul a încurajat britanicii să revină la lucru începând cu 1 august, idee ce vine în contradicţie cu o declaraţie dată joi de consilierul său ştiinţific Patrick Vallance, care a estimat că telemunca este în continuare ''cea mai bună soluţie'' şi că nu există niciun motiv pentru a schimba recomandările în acest sens.
 
Cu peste 45.000 de morţi, Marea Britanie se numără printre ţările cele mai afectate de pandemie, iar Boris Johnson, care el însuşi a fost infectat cu noul coronavirus, este criticat pentru modul în care a gestionat această criză.
Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te